Sponsori Sponsori

Pas greșit pentru Viitorul Vadu Moldovei în clasamentul Seriei I a Ligii a V-a

Bucovina Dărmănești rămâne pe prima poziție, iar Voința Zvoriștea devansează ocupanta locului secund, Viitorul Vadu Moldovei, înainte de etapa a XXI-a. 

Releul Mihoveni Șcheia a învins-o pe teren propriu pe formația Viitorul Vadu Moldovei cu scorul de 3-1. Francisco Ciorbă, Mihai Guriță și Șerban Ioniță au marcat golurile victoriei pentru formația pregătită de Cătălin Nichitean, în timp ce golul de onoare al echipei vizitatoare a fost reușit de Sergiu Beclea.

Sporting Siminicea și Unirea Salcea au remizat într-un derby loc, scor 1-1. Răzvan Pandelea a deschis scorul pentru gruparea pregătită de Mihai Palaghiea și Daniel Cristian Irimia în minutul 11, iar cu câteva minute înainte de finalul jocului, gazdele au restabilit egalitatea prin Radu Luncariu.

Voința Zvoriștea a obținut trei puncte importante în deplasarea de la Bunești. Oaspeții s-au impus cu scorul de 2-0 grație reușitelor semnate de Adi Șandru și Adrian-Gabriel Pîrlog.

Viitorul Fălticeni a făcut spectacol în deplasarea de la Adâncata în fața formației Carpatic Suceava. Echipa pregătită de Ion Lupăștean a trecut cu scorul de 6-0 de echipa gazdă. Golurile victoriei au fost reușite de Călin Chiriac (2 goluri), Alexandru Damian (2 goluri), Ionuț Aioanei și Alexandru Dragomir.

Viitorul Cetatea Baia a câștigat la masa verde duelul cu Viitorul Forăști. Echipa vizitatoare a anunțat AJF-ul că nu se va prezenta la acest duel.

Echipele Bucovina Dărmănești și Stejarii Dragomirnei au stat în această rundă.

Clasamentul Seriei I a Ligii a V-a: 

# Echipa M P
1 AS Bucovina Dărmănești 18 45p
2 AS Voința Zvoriștea 19 43p
3 ACS Viitorul Vadu Moldovei 18 42p
4 AS Unirea Salcea 19 34p
5 ACS Viitorul Fălticeni 18 34p
6 ACS Stejarii Dragomirnei 17 26p
7 ACS Releul Mihoveni Șcheia 17 24p
8 ACS Sporting Siminicea 17 23p
9 AS Viitorul Cetatea Baia 18 15p
10 AS Viitorul Forăști 18 12p
11 CS Sporting Voința Bunești 17 7p
12 ACS Carpatic Suceava 18 3p

*ACS Voinţa Hânţeşti a fost exclusă din campionat în urma deciziei Comisiei de Etică din 27.03.2025.
Toate rezultatele înregistrate de această echipă până în prezent vor fi anulate, iar clasamentul final va fi validat la încheierea competiției.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Viitorul Vadu Moldovei 

 

Total
0
Shares
Related Posts