Sponsori Sponsori

Constantin Jamaischi: întoarcerea în tribună și amintirile unui fotbal trăit

Fălticeni
13 aprilie 2025
Stadionul “Constantin Jamaischi”

Constantin… Jamaischi.
L-am “întâlnit” pentru prima oară în a doua jumătate a anilor ’80. Cred că era prin ’87–’88… anii de “glorie” ai Minerului Gura Humorului. (❤️)
Au trecut anii de atunci…
O tempora, o mores!

În acele vremuri, era și el mai tânăr.
Fălticenenii îl alintau altfel: „Tineretului”. Și pe bună dreptate – era mult mai tânăr.
Dacă nu mă înșel, a mai avut și alt nume: „Fintex”?

Oricum, ne-am „cunoscut” la un trial de fotbal . Al nostru, al puștanilor.
Ne strânserăm, cred, vreo sută și ceva, încercând să impresionăm „Misterii” care luaseră loc pe băncile tehnice ale stadionului.

“Misteri” veniți de peste tot: CSM Suceava, Foresta Fălticeni, Metalul Rădăuți, Minerul Vatra Dornei și altele.

Țin minte că dintre „junii” humoreni, cel mai „vânat” era… „Seme” – Dorin Semeghin (Foresta Fălticeni, Dinamo București, Petrolul Ploiești, Argeș Pitești, Oțelul Galați, Gaz Metan Mediaș, Cetatea Suceava, Gloria Buzău, Foresta Suceava).
Un jucător plin de talent, dar capricios.
Și, ca să mă laud… vecin cu mine.
Cât l-am mai „calicit” ca să-i luăm mingea … doar el poate spune.

Peste timp, avea să ajungă la Foresta Suceava și, de acolo, la echipe din Divizia A – așa se numea atunci actuala SuperLigă.
Din acea generație aveau să mai „înflorească” de la Humor alții precum:

  • Silviu Buzea (Minerul Gura Humorului, Bucovina Suceava, Foresta Fălticeni/Suceava – component în acel legendar 5–4 cu Dinamo!)

  • Adrian Beldiman (Minerul Gura Humorului, Foresta Suceava – și el actor în aceeași piesă de teatru!)

  • Cosmin Pașcovici (Minerul Gura Humorului, Foresta Fălticeni, FC Baia Mare, Farul Constanța, Dinamo București, UTA Arad)
    …și alții (cu scuzele de rigoare dacă nu-i menționez sau nu-mi mai amintesc).

Humorul – Minerul Gura Humorului – o echipă ce și-a atins apogeul între 1976 și începutul anilor ’90.
Apoi, după ’90, fotbalul humorean, ca și cel din județ în general, a intrat într-un declin dureros.

S-au mai făcut încercări de resuscitare până aproape de 2008, când echipa a dispărut de pe harta fotbalului.
Avea să revină abia în sezonul 2023/2024.


Întoarcerea la Constantin

Revenind la Constantin Jamaischi – tizul meu după prenume – am avut, din fericire, ocazia să ne revedem de nenumărate ori!
Pe pista și pe gazonul lui am dat probele sportive ani la rând, de două ori pe an.
Când nu ne mai suporta sau era prea „obosit” (a se citi „ocupat”), ne „exila” la verii lui: Nada Florilor (Fălticeni), Areni (Suceava), Minerul/Tineretului (Humor), sau Rarău (Câmpulung Moldovenesc).

Mamăăă, ce-am mai transpirat pe aceste !
Dar a fost FRUMOS!
Nu regret nimic!

De când a „reînviat” fotbalul la Gura Humorului (2023/2024), datorită ambiției și pasiunii unui împătimit al fenomenului – Edi Wendling – am reînceput vizitele la Constantin.
L-am „deranjat” din nou, i-am călcat iarba și tribunele.
Și cred (ba nu, sunt sigur!) că amândoi ne-am bucurat de revedere.
Am simțit din nou freamătul tribunelor.


O nouă postură

Duminică, 13 aprilie, ne vom revedea, pentru a câta oară?
De data asta într-o postură inedită pentru mine: cea de cameraman și comentator sportiv.

Cu ocazia meciului de Liga a V-a dintre echipa locală ACS Viitorul Fălticeni și AS Unirea Salcea (cea cu care colaborez ).
Va fi un meci antrenant, cu ambiții și orgolii – chiar dacă e doar „fotbalul mic” sucevean.

Se spune că orgoliile nasc… nu monștri, în cazul fotbalului, ci patimi și pasiuni nemărginite. ❤️⚽️


Așadar, ne revedem și ne auzim duminică, 13 aprilie, din tribunele lui Constantin… Jamaischi.

Și nu uitați:

➡️ „Împreună promovăm sportul din județul Suceava!” – SportSV.ro

 

Articol scris de: Constantin Bogdan

Total
0
Shares
Related Posts