Sponsori Sponsori

Cetatea 1932 Suceava ajunge la 5 victorii în 5 etape | Juniorul Salcea, Bradul Putna și Viitorul Liteni vin tare din urmă

Zimbru Siret a oferit surpriza etapei. Echipa pregătită de profesorul Alin Fercalo a învins-o cu 2-1 pe Juniorul Suceava. 

Cetatea 1932 Suceava a câștigat partida din deplasare în fața formației Moldova Drăgușeni cu scorul de 3-1. Echipa pregătită de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco a ajuns la un bilanț de 5 victorii în tot atâtea etape și ocupă prima poziție în clasamentul Ligii a IV-a cu un golaveraj de invidiat, 39-3. Golurile victoriei au fost înscrise de Iosif Netbai (2 goluri) și Vlad Codău. Golul de onoare al oaspeților a fost înscris în urma unei devieri în propria poartă a unui jucător al Sucevei.

Juniorul Salcea a făcut scor de tenis cu Minerul Iacobeni într-un meci disputat pe terenul sintetic al Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Echipa antrenată de Paul Bosancu a dispus cu scorul de 6-0 grație reușitelor semnate de Emanuel Moloce (3 goluri), Lucian Luchian, Felix Andronache și Răzvan Bîgu.

Partida dintre Progresul Frătăuții Vechi și Bradul Putna a fost una cu răsturnări de situații. Oaspeții au deschis scorul în urma unei lovituri libere executată de Andrei Patache. Gazdele au întors scorul prin golurile înscrise de Vasile Confederat și Sebastian Ignătescu, însă echipa lui Dimitrie Bîru a reușit să răstoarne încă o dată scorul. În minutele de prelungiri, Casian Atomei și Liviu Coroamă au stabilit scorul final, 3-2 pentru echipa din Putna.

Zimbru Siret a reușit surpriza rundei și a învins Juniorul Suceava cu scorul de 2-1. Pentru echipa pregătită de Alin Fercalo sunt primele puncte în acest sezon al Ligii a IV-a. Pentru echipa lui Bogdan Pantea a înscris Denis Solovăstru.

Viitorul Liteni a trecut fără emoții pe teren propriu de echipa manageriată de Daniel Bălan, Dream Team Ipotești. Jucătorii lui Demis Maranda și Cătălin Holca s-au impus cu scorul de 3-0 în urma reușitelor semnate de Dănuț Lungu, Cristian Rîșcu și Alex Sahru.

Recolta Fântânele nu a reușit să obțină puncte nici în această rundă. Echipa din Fântânele a evoluat în deplasare pe terenul din Frumosu în fața Forestierului. Gazdele au dispus cu scorul de 3-1, iar Ionuț Bubu, Ciprian Palimariu și Cristi Timiș au punctat pentru cele trei puncte ale Frumosului.

Clasamentul Ligii a IV-a Interconti: 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts