Weekend aproape perfect pentru formațiile sucevene

”Galop de sănătate pentru Fălticeni”, ”Era Cristescu fără înfrângere pentru Foresta” și ”Bucovina Rădăuți egala Gloriei Buzău” sunt cele trei titluri care caracterizează jocurile în care au fost implicate echipele sucevene.

Galop de sănătate pentru Fălticeni

Șomuz Fălticeni a obținut un rezultat foarte bun în lupta pentru salvarea de la retrogradare după ce a învins pe teren propriu cu scorul de 5-2 formația botoșăneană, Sănătatea Darabani.

Scorul a fost deschis de către Tomescu George în minutul 2, imediat după, Luchian Lucian dublând avantajul. Portarul fălticenenilor, Cătălin Pascal, se pare că a prins gustul golurilor și a marcat din nou astăzi, de data aceasta din penalty. După pauză, oaspeții păreau că își vor reveni, marcând două goluri, însă Luchian Lucian a realizat tripla și a mai înscris de două ori, stabilind scorul final de 5-2, luându-le orice şansă acestora de a mai obține victoria sau de a egala. În urma acestei etape, echipa antrenată de Daniel Stoica urcă pe poziția a 11-a, cu un cumul de 24 de puncte.

Etapa următoare, pe 4 mai, Şomuz Fălticeni se va deplasa la Piatra Neamț unde va întâlni Ceahlăul.

Era Cristescu fără înfrângere pentru Foresta

Foresta Suceava a învins-o pe Știința Miroslava cu scorul de 3-1. Scorul a fost deschis de către Cornel Căinari în minutul 42, urmând ca după pauză, în minutul 50, Robert Martin să dubleze avantajul echipei antrenate de Florin Cristescu. Același Robert Martin şi-a pus semnătura și pe golul al treilea al Forestei, realizând o dublă. Scorul final, de 3-1, a fost stabilit de către Marin în minutul 90 care a marcat pentru Miroslava din penalty. În urma acestei etape, Foresta Suceava rămâne pe poziția a 6-a cu 40 de puncte.

După plecarea lui Selim Benachour, ”galben-verzii” au un parcurs excelent cu Florin Cristescu pe bancă. Totodată de remarcat sunt evoluțiile lui Robert Martin care joacă foarte bine de la meci la meci. Să fie Robert următorul produs de export al sucevenilor?!

În următoarea etapă, pe 4 mai, sucevenii se vor deplasa la Pașcani.

Bucovina Rădăuți egala Gloriei Buzău

Duelul primelor două clasate ale Ligii a 3-a s-a încheiat cu o remiză albă, niciuna dintre cele două nereușind să marcheze. După acest meci, Gloria Buzău a promovat matematic în Liga a II-a, iar rădăuțenii rămân pe poziția a 2-a cu un cumul de 48 de puncte.

Etapa următoare, pe 4 mai, echipa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan se va deplasa la Râmnicu Sărat.

REZUMATE VIDEO 

Articol scris de: Nicoleta Humă și Adrian Negru

Sursa foto: Costi Solovăstru

Total
0
Shares
Related Posts