Victorie la scor a Forestei împotriva liderului Ligii a 4-a din Botoşani

Foresta Suceava, neînvinsă în jocurile de pregătire din această iarnă. Pentru elevii lui Petre Grigoraș urmează și alte teste. 

Programat pe ultima sută de metri, amicalul dintre Foresta Suceava și formația de Liga a 4-a, CS Dante Botoşani a fost câștigat clar de “galben-verzi” cu scorul de 6-1.

Disputat pe stadionul “Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc, la ora 15:00, meciul a fost la discreția sucevenilor, chiar dacă la pauză scorul a fost egal 1-1, marcatorul Forestei fiind Robert Martin din centrarea lui Ruben Sumanariu.

La fel ca în amicalul de sâmbătă cu ASA Rarău, elevii lui Petre Grigoraş au apăsat pedala de accelerație în repriza secundă, marcatorii celor cinci goluri fiind Alexandru Marin, Vlad Stănescu, Andrei Cerlincă şi Cornel Căinari de două ori, acesta din urmă fiind si golgheterul Forestei în meciurile amicale cu 8 goluri înscrise.

CS Dante Botoşani, este liderul la zi a Ligii a 4-a din județul Botoşani şi speră la promovarea în Liga 3. Adversara de astăzi a “galben-verzilor” este antrenată de Vespazian Colban, care a rezistat doar trei meciuri pe banca Forestei în acest sezon. Robert Grumezescu, atacantul ce s-a despărțit de Foresta în această iarnă, este probabil cel mai sonor nume din lotul celor de la CS Dante Botoşani.

Rezultatele înregistrate până acum de Foresta Suceava în meciurile amicale:

  • Amical | Foresta Suceava – Juniorul Suceava: 1-1
  • Amical | Zimbru Siret – Foresta Suceava: 1-7
  • Amical | LPS Suceava – Foresta Suceava: 0-9
  • Amical | ASA Rarau Câmpulung Moldovenesc – Foresta Suceava: 0-7
  • Amical | Foresta Suceava – CS Dante Botosani: 6-1

În perioada următoare Foresta va mai disputa meciuri amicale cu Bucovina Rădăuți, pe 14 februarie, pe terenul celor de la LPS, Știința Miroslava, pe 22 februarie, pe teren propriu, Știința Miroslava, pe 29 februarie, în deplasare si Ceahlăul, pe 25 februarie, la Piatra Neamț.

Articol scris de: Marius Nicolae

Total
0
Shares
Related Posts