Modificări importante în staff-ul Bucovinei Rădăuți

Gruparea rădăuțeană va aborda noul sezon de Liga a III-a cu noi membri în staff, dar și cu un antrenor surpriză. 

Profesorul Ovidiu Murariu revine în prim-planul fotbalului sucevean și o va antrena pe Bucovina Rădăuți în noul sezon de Liga a III-a. Tehnicianul sucevean va fi ajutat de Cosmin Nichiforiuc, directorul clubului, Iulian Ionesi, team managerul echipei, Matei Claudiu Balean, kinetoterapeut. Schimbări vor fi și la nivelul lotului, acolo unde staff-ul intenționează să mizeze în continuare pe majoritatea jucătorilor localnici.

”Pentru sezonul 2023-2024 CSM Bucovina Rădăuți – secția fotbal își dorește mărirea echipei cu oameni talentați, cu experiență și dornici de performanță. Pe această cale, ne bucurăm să vă anunțăm că de la 1 iulie, staff-ul nostru va fi compus din 4 profesioniști ce întrunesc calitățile descrise și anume: Ovidiu Murariu – antrenor principal, Iulian Ionesi – team manager, Cristi Butnariu – antrenor al portarilor și Matei Balean – kinetoterapeut, având dorința și posibilitatea ca, pe parcurs, să mai cooptăm și alți astfel de colegi. Ne dorim ca pentru acest sezon să dăm randament nu doar în timpul campionatului, ci și în playoff, astfel Rădăuțiul să ajungă acolo unde îi este locul. (cel puțin la baraj). Până la începerea campionatului avem încă un obiectiv: dezvoltarea infrastructurii, aceasta urmând să se îmbunătățească semnificativ prin crearea de condiții de recuperare (saună + bazine de răcire) și a câtorva spații de cazare. Pentru acestea vrem să mulțumim administrației locale întrucât, ca și până acum, ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie și și-a îndeplinit promisiunile. Totodată, vreau să mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în noi, spectatorilor, galeriei, staff-ului, sponsorilor, jucătorilor care rămân, dar și celor care consideră că pleacă la mai bine. Hai Rădăuți! Hai Bucovina!”, a declarat Cosmin Nichiforiuc, directorul clubului.
Încrezător este și noul team manager al echipei, Iulian Ionesi, care speră ca la finalul noii ediții de campionat Bucovina Rădăuți să fie pe podium.
”Mă bucur că m-am întors acasă. Asigur suporterii acestei echipe că, alături de colegii mei, vom munci astfel încât să fim acolo unde era echipa la plecarea mea de acum 2 ani, adică pe locul 1. Mă bucur că am găsit stabilitate la club, un director tânăr și dornic de performanță, o primărie ce oferă condiții foarte bune și banii la timp. Doamne ajută să fim acolo unde ne dorim cu toții!”, a transmis Iulian Ionesi.
Ovidiu Murariu a acceptat această provocare și speră să se ridice la nivelul așteptărilor publicului rădăuțean pentru sezonul 2023-2024.
”Sunt bucuros de interesul conducerii CSM Bucovina Rădăuți privind preluarea băncii tehnice pentru sezonul 2023-2024. Performanțele obținute în sezoanele anterioare ne obligă să menținem ștacheta cât mai sus și de aceea, atât eu, cât și colegii din staff: Iulian Ionesi, Cristi Butnariu și Matei Balean vom face tot posibilul să satisfacem publicul rădăuțean, fotbalul practicat de echipă să aducă cât mai mulți spectatori în tribună, iar finalul campionatului sa găsească echipa acolo unde îi este locul: în frunte. Doresc să mulțumesc Primăriei și Consiliului Local Rădăuți, domnului director Cosmin Nichiforiuc pentru încrederea acordată urmând ca în această perioadă să parcurgem planul stabilit.”, a spus noul tehnician al Bucovinei Rădăuți.
Kinetoterapeutul Matei Claudiu Balean revine acasă la Rădăuți după experiența de la Șomuz Fălticeni.
”Mă bucură reîntoarcerea acasă. Cunoscând o parte din oamenii implicați, de la management, până la partea tehnică, sunt convins că toată lumea este dedicată atingerii obiectivelor și creării unui mediu profesionist. Doresc să îmi aduc contribuția la performanța echipei prin experiența acumulată până acum. Salut fanii din Rădăuți și sper să le oferim în acest sezon motive de bucurie prin victoriile noastre! Hai, Bucovina!”, a transmis acesta.
De asemenea clubul rădăuțean a organizat și o selecție de fotbaliști, unde antrenorul Ovidiu Murariu i-a urmărit la treabă pe aceștia urmând să stabilească în aceste zilele care sunt tinerii care vor continua sub tutela sa la Rădăuți. Noua ediție a Ligii a III-a ar urma să înceapă pe 26 august.
Total
0
Shares
Related Posts