Nu mai făcusem de ceva vreme un episod din proiectul „Turul județului la fotbal”. Așa că, profitând de câteva zile libere și de dorul acela nebun de miros de iarbă tunsă și minge șutată în gard, mi-am zis că e momentul să revin pe coclaurile fotbalului județean. După o privire atentă peste programul meciurilor, am decis: destinația – Mitocu Dragomirnei. Motivația: derby-ul dintre liderul neînvins, Stejarii, și Voința Zvoriștea, echipa care nu se teme să joace pe nicio uliță.
Soare, mici și promisiuni de spectacol
Am ajuns cu vreo 40 de minute înainte de fluierul de start. Lumea forfotea. Vremea, numai bună de fotbal, 12 de grade și niciun nor care să strice pofta de bere. Micii sfârâiau la marginea terenului, iar mirosul lor te lovea direct în suflet (și în stomac). M-am uitat cu coada ochiului către grătar, am oftat ușor și mi-am amintit de cele câteva kilograme care mă urmăresc ca un fundaș agresiv. „Las’ că mă rezolv eu după meci”, mi-am zis, în timp ce o voce interioară mai realistă mi-a șoptit: „Da, sigur, cum te-ai rezolvat și după ultimul”.
Dar am venit pentru fotbal, nu pentru mici. Și, sincer, pentru atmosfera aceea inconfundabilă: copii cu mingi sub braț, tați care știu mai bine ca antrenorul ce schimbări trebuie făcute, și bunici care îți povestesc cum „în ’80, băiatu’, jucam și noi, dar cu mingi cusute, nu din ăștia de plastic”.
Oaspeți cu suflet mare și gazde cu orgoliu
Înainte de meci, Stejarii Dragomirnei ocupau primul loc, cu maximum de puncte din 6 etape. Adversara, Voința Zvoriștea, stătea frumos pe locul 5, poziție meritorie, cum mi-a spus prietenul din poarta lor, Lucian Bejinariu, care părea mai relaxat decât un portar de Champions League la 3-0. „Venim să jucăm, nu să ne apărăm”, mi-a spus zâmbind. Și, Doamne, câtă dreptate a avut!
Pe teren, Iulian Ionesi i-a trimis în luptă pe ai săi: Robert Ghețău – Clit, Mârț, Țugui, Onuț, Vultur, Neamțu, Parasca C., Simion, Parasca G. (căpitan) și Moscaliuc.
Pe bancă, un lot generos, cu nume interesante, inclusiv un Dantes pentru că într-un infern de Liga a V-a e bine să ai și un ghid.
De partea cealaltă, Georgel Dumitrăscel și-a aranjat Voința în formula: Bejinariu – Popovici, Curelușă, Dumitrăscel, Mihai, Rață, Popescu (căpitan), Pîrlog, Tot, Cobzariu și Galan. Când ai în echipă un jucător care se numește Tot, e clar că vrei… tot.
Cronica unui teren cu personalitate
Meciul a început echilibrat, cu dueluri tari la mijlocul terenului și strigăte de încurajare din tribună. Totul părea liniștit până în minutul 11, când Marius Moscaliuc a trimis o minge spre poartă, iar terenul, acel al treisprezecelea jucător, i-a jucat o farsă portarului Bejinariu. Balonul a prins o brazdă, a sărit șmecherește și s-a scurs în poartă: 1-0 pentru Stejarii.
Zvoriștea a părut surprinsă, dar nu înfrântă. A început să împingă jocul, iar la margine antrenorul Georgel Dumitrăscel părea să joace fiecare pasă. Cu două minute înainte de pauză, a venit răsplata: Ionuț Mihai a prins un șut perfect și l-a învins pe Ghețău, restabilind egalitatea.
Repriza a doua: fotbal, nervi și haz
Actul secund a fost o demonstrație de ambiție. Ocaziile s-au succedat la ambele porți, iar mingea părea să nu mai asculte de nimeni. S-au ratat șanse uriașe, s-au făcut glume între spectatori („băi, puneți pariu că ăsta e meciul care nu se termină nici la noapte?”) și s-au văzut și câteva momente de poezie… rurală, din acelea care se lasă cu replici spumoase și aplauze ironice.
Fluierul final a adus liniștea și un 1-1 care a lăsat gust amar gazdelor. Pentru Voința Zvoriștea, însă, bucuria era ca la o victorie.
Concluzia unui meci cu de toate
Stejarii Dragomirnei rămân pe primul loc, neînvinși după 7 etape: 6 victorii și un egal. Zvoriștea e pe 5, cu 4 victorii, un egal și două înfrângeri, dar cu moral de echipă mare.
În etapa următoare, Stejarii merg la Poieni Solca, în timp ce Voința Zvoriștea își așteaptă vizitatorii de la Carpatic Suceava.
Adrian Vornicu: ”Vrem să rămânem un grup unit până la final”
Ianis Onuț: ”Ne dorim promovarea în Liga a IV-a de pe primul loc”
Cât despre mine… nu știu dacă am purtat noroc sau ghinion vreunei echipe, dar sigur am fost martorul unui meci frumos. N-am mai apucat micii și berea de după, că imediat după fluierul final mi-am luat tălpășița. Dacă i-a gustat cineva, vă rog să-mi spuneți cum au fost ca să știu dacă merită să mă „sacrific” data viitoare.
Până atunci, rămâne concluzia: fotbalul județean e viu, colorat, sincer și plin de povești. Iar Turul județului la fotbal continuă cu zâmbetul pe buze și cu șireturile bine strânse pentru că așa cum bine am spus-o de multe ori ”facem mare fotbalul mic”.
