Trei eleve ale Liceului cu Program Sportiv din Suceava, premiate la Cupa Tyr-Flykick Ferro

Maria Verciuc, Oana Sauciuc și Paula Boleacu au reprezentat județul Suceava cu succes la Cupa Tyr-Flykick Ferro.

La finele săptămânii trecute, timp de trei zile în municipiul Baia Mare s-a desfășurat Cupa Tyr-Flykick Ferro. Delegația Sucevei formată din trei eleve ale Liceului cu Program Sportiv din Suceava au adus acasă 20 de medalii de aur și una de argint.
La finalul celor 3 zile de concurs, Maria Verciuc (17 ani), Oana Sauciuc (16 ani) și Paula Boleacu (15 ani), care au reprezentat CSS-LPS Suceava au fost desemnate cele mai bune sportive ale competiției la categoria lor de vârstă.
Profesorul Cezar Moscaliuc s-a declarat foarte mulțumit de performanțele elevelor sale ținând să mulțumească și organizatorilor pentru cum s-a desfășurat întreaga competiție.
”Mulțumesc organizatorilor acestei competiții pentru că au reușit să ne aducă împreună, să ne bucurăm de concurs și ne-au oferit posibilitatea să ne testăm nivelul de pregătire”, a declarat domnul profesor-antrenor Cezar Moscaliuc.
Competiția a reunit peste 320 sportivi reprezentând 25 cluburi din Romania și Ucraina.
Total
0
Shares
Related Posts