Naționala de rugby U20 a României intră într-un nou stagiu de pregătire, iar printre cei 30 de jucători convocați se regăsesc și mai mulți sportivi proveniți din județul Suceava, confirmați astfel în circuitul loturilor naționale.
România U20 va disputa un meci de pregătire împotriva selecționatei SNRG XV – Équipe de France de Gendarmerie, partida urmând să aibă loc miercuri, 6 mai, de la ora 12:00, la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” din Snagov. Jocul va fi transmis live, în sistem pay-per-view, pe platforma Hyam.ro.
Stagiul de pregătire va debuta pe 3 mai, la Complexul Sportiv „Nicolae Navasart” Snagov, iar selecționerul Răzvan Popovici a convocat un lot format din 30 de jucători, în vederea pregătirii Campionatului European U20 programat în luna noiembrie, la Praga.
Printre cei selecționați se regăsesc și jucători formați sau legitimați la cluburi din județul Suceava. De la LPS/CSM Suceava au fost convocați Valentin Croitoru (linia I), Codrin Iliescu (linia a treia) și Ioan Onea (treisferturi), în timp ce RC Gura Humorului este reprezentată de Alexandru Ucraineț și Narcis Vasilovici.
Selecționerul Răzvan Popovici a subliniat importanța acestui stagiu:
„Este un prim stagiu de pregătire, scurt, dar foarte important, mai ales că avem și un meci de verificare. Vrem să evaluăm cât mai rapid jucătorii pentru a construi un lot competitiv pentru Campionatul European U20. Am convocat sportivi care evoluează în țară, inclusiv jucători mai tineri, pentru a vedea nivelul lor și potențialul de dezvoltare.”, a transmis selecționerul Răzvan Popovici, citat de Rugby România.
Meciul cu selecționata Jandarmeriei Franceze reprezintă un test util pentru tricolori, într-un context în care staff-ul tehnic încearcă să definitiveze un nucleu competitiv pentru competițiile oficiale.
Sursa foto: Rugby România


