Șomuz Fălticeni, două victorii din două în doar câteva zile

Început foarte bun de sezon pentru formația pregătită de Stoica Daniel care în numai câteva zile a obținut două rezultate importante. 

După calificarea în Turul II al Cupei României, fălticenenii au obținut, sâmbătă, 12 septembrie, primele puncte din actuala ediție de campionat. De asemenea, Christ Afalna își pune amprenta și în acest joc prin cele două goluri înscrise în poarta Bradului Borca. Fălticenenii au înscris câte un gol pe repriză în jocul disputat pe stadionul din Tg Neamț, iar pentru jocul următor, moralul jucătorilor rămâne ridicat. Christ Afalna a înscris primul gol în minutul 33, iar în cea de-a doua repriză a dublat avantajul spre finalul meciului, în minutul 83.

Cu toate că Șomuz Fălticeni a obținut victoria, antrenorul grupării fălticenene nu este mulțumit de evoluția echipei și consideră că mai este de muncă pentru a atinge forma pe care și-o doresc cu toții.

”A fost un joc slab, cu multe ratări, puțină concentrare și adversari agresivi. Sunt mulțumit de rezultat pentru că până la urmă cele trei puncte contează.”, a declarat Daniel Stoica, antrenorul Șomuzului Fălticeni. 

Nici Iulian Darabă, managerul sportiv al fălticenenilor, nu a fost încântat de jocul echipei sale, dar este încrezător că acesta va crește de la o etapă la alta.

”A fost un meci la discreția noastră, am dominat meciul atât la numărul de ocazii cât și la posesie. Suntem multumiți de rezultat, dar nu suntem multumiți în totalitate de jocul echipei. Cu mai multă atenție și concentrare din parte jucătorilor puteam să ne facem meciul mai ușor din prima repriză și să câștigam la o diferență mai mare. Obiectivul nostru a fost atins în această etapă acela de a aduce toate cele 3 puncte la Fălticeni. Felicit jucătorii și staff-ul tehnic pentru acest rezultat și îmi diresc ca șirul victoriilor să fie cât mai lung. Mulțumim pentru încredere și sprijinul acordat domnului primar CăTăLIN Coman și oamenilor de afaceri din Fălticeni care sunt alături de noi.”, a conchis Iulian Darabă. 

În runda următoare, Șomuz Fălticeni va primi vizita pe teren propriu a unei alte nou-promovate, Sporting Juniorul Vaslui.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts