Sponsori Sponsori

Șahul sucevean, la putere

Ediția a III-a a Cupei Movileștilor a reconfirmat statutul Sucevei ca un centru important al șahului juvenil, competiția fiind marcată atât de participarea numeroasă, cât și de rezultatele remarcabile obținute de sportivii locali.

Debutul turneului a fost dedicat competiției OPEN B, rezervată copiilor, unde nu mai puțin de 70 de tineri șahiști au oferit un adevărat spectacol. Partidele au fost caracterizate de maturitate în gândire, creativitate și o ambiție impresionantă, semn că viitorul acestui sport este în mâini bune.

La finalul întrecerilor, cei mai buni au fost recompensați în cadrul festivității de premiere. La categoria U8, podiumul a fost ocupat de Ștefan-Adam Stan și Nicolas Lupu, ambii de la ACS Pionii Regelui Românești, urmați de Mihnea Atomei, de la Școala „Alexandru cel Bun” Iași.

La U10, Tymur Tarabarynov, reprezentant al CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, s-a impus, fiind urmat de Cezar-Andrei Coca-Rațu, de la ACS Șah Bucovina, și de David Drăgan, tot de la clubul din Câmpulung Moldovenesc.

Punctul culminant al competiției a fost însă categoria U14, unde CS Șah Suceava a avut o prestație dominantă. Sportivii clubului sucevean au ocupat toate locurile de pe podium, dar și poziția a patra în clasamentul general, după cinci runde intens disputate.

Ruslana Manoilă a câștigat competiția cu 4,5 puncte, fiind urmată de Eduard Gabriel Jitaru și Augustin Gabriel Duduman, ambii cu câte 4 puncte. Clasamentul a fost completat de Ștefan Purușniuc, cu 3,5 puncte, într-o demonstrație clară de forță a șahului sucevean.

Sursa foto: CS Șah Suceava

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts