Eram copil, copil cum erau copilăriile înainte, desculț pe jos, crescut pe cuptorul bunicilor, mâncat din praf și dormit la umbra căruței. Copil fiind, ascultăm la radio, «că meh, cine avea televizor pe atunci?!», meciurile din divizia A, că asta era numele pseudo ligii din ziua de astăzi. Bunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, era suporter al Ceahlăului, născut în Suceava, dar restul vieții a bătucit pământ la granița județelor Suceava-Iași-Neamț. Bunicul era suporter al Ceahlăului cum erau de mult suporterii, fideli, cunoscători și așezați. Pentru el, rivalii erau cei din Iași și cei de la Bacău.
Țin minte, ce val de emoție avea la meciurile Ceahlăului cu FCM-ul, și ce meciuri erau (să facem, măcar acum abstracție de cooperativa arhicunoscută). Înfocat, dar așezat, accepta eșecurile cu demnitate și savura victoriile, după care își vedea de rânduielile pământești: mâncare la animale, închis porțile și oprit radioul care zornăia uneori, mai mult decât reușeai să distingi ceva. Pe prispa casei (locul în care se prindea cel mai bun semnal la radioul negru, devenit în timp gri, prăfuit de brazdele de pământ, unde ne ținea de urât la muncă), după închiderea radioului, liniștea îți înfunda urechile, te asalta țâuitul ăla a nimic, a nici un zgomot, zbuciumat din când în când de lătratul Moldiței, care mai zărea câte o cotoarbă. În liniștea absolută, bunicul zâmbea după victorii, un zâmbet pe care îl simțeai deși nu puteai să-l vezi, dar îl simțeai, uneori când galben-negrii pierdeau bunicul era trist, o tristețe pe care o preluai (fără să vrei, desigur), îți tăia oarecum orice bucurie…
V-am făcut introducerea ca să înțelegeți contextul a ceea ce vreau să spun: în ultima vreme am citit multe comentarii ale unor suporteri ai Ceahlăului, desigur, nici unul pozitiv. Cândva erați printre cei care trăgeau frâiele campionatelor (nu mai contează cum, cine a avut de plătit a plătit), iar acum vă războiți în declarații cu o echipă obișnuită cu eșaloanele inferioare. Vreau doar să înțelegeți că din neputință sau poate indolență, aici ați ajuns, considerați că este un progres? Considerați ca bătrânii suporteri ai Ceahlăului sunt mândrii de voi? Din băieții mari, v-ați aventurat în mocirlă, urmează doar să trageți cortina și începeți un război cu suporterii de la Rapid Brodoc sau Dante Botoșani (fără nici o răutate la adresa lor), dar pe aici sunteți. Cumva, închei, trist și nostalgic, cu gândul la radioul mic și prăfuit, cu gândul la cât ați decăzut, și până să-i vedeți pe-ai noștri, aruncați o privire la voi, sunteți ok?
Noi vă așteptăm pe Areni, ospitalieri, cinstiți și însetați de fotbal. Pentru voi contează oarecum, să recunoaștem, măcar din ce v-am zis mai sus, sunteți retogradați de mult. Ori, din punctul ăsta, orice ați face ați pierdut. Cine intră în mocirlă, acolo joacă. Vă urez succes anul viitor, și pentru liga a doua, vă așteptăm la Suceava, la fel, cu brațele deschise, cum vă așteptăm și sâmbătă! Așa suntem noi, mai mult de atât, nici nu vă stimăm și nici de respect nu mai puteți avea parte!
