Povești din culisele fotbalului cu fostul internațional, Dorin Goian

GLASGOW, SCOTLAND – APRIL 29: Gary Hooper of Celtic in action with Dorin Goian of Rangers during the Clydesdale Bank Premier League match between Celtic and Rangers at Celtic Park on April 29, 2012 in Glasgow, Scotland. (Photo by Clive Brunskill/Getty Images)

Tehnicianul Bucovinei Rădăuți, Dorin Goian, a fost prezent în cadrul emisiunii ”Doza de sport” de pe NEst-TV Channel unde a povestit momente din perioada sa ca jucător, dar și din prezent.

”Goe” este pe departe cel mai titrat jucător pe care l-a avut Suceava având în spate performanțe pe care cu greu cred că le va atinge un alt sucevean. Acesta ne-a relatat momente de la începutul carierei sale de jucător, momente din perioada în care s-a aflat în conducerea clubului Foresta Suceava, dar și momente din prezent ca antrenor al Bucovinei Rădăuți. Fostul internațional român a răspuns la toate întrebările adresate de mine și de colegul meu, Lucian Acxanei, fără a ezita vreun moment.

Acesta a afirmat că, deși e greu, Bucovina Rădăuți își dorește să promoveze în Liga a II-a. ”Goe” a încercat să facă și o paralelă între jucătorii de pe vremea sa și cei din prezent, declarându-se și nemulțumit de faptul că fotbalul nu mai reprezintă o pasiune pentru cei care investesc, acesta devenind mai mult un business. Și pentru că foarte multe persoane erau curioase dacă lui ”Goe” i-a trecut vreodată prin gând să se implice în politică, acesta a susținut că nu este atras de acest domeniu. Totodată, Dorin Goian ne-a dezvăluit că și-ar dori ca pe viitor să înființeze o școală de fotbal. Iar subiectele pe care le-am abordat alături de tehnicianul Bucovinei Rădăuți nu au fost deloc puține și cu siguranță ar mai fi fost loc și de altele. Nu am uitat nici de telespectatorii noștri care înaintea emisiunii ne-au trimis mesaje cu întrebări pe care să i le adresăm lui ”Goe”. Toate aceste întrebări au primit un răspuns în cadrul emisiunii ”Doza de sport”.

Dacă doriți să vedeți integral emisiunea puteți accesa link-ul de mai jos:

Total
0
Shares
Related Posts