Sportiva Selena Robaniuc, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului, a obținut un rezultat excelent la Campionatul Balcanic de Marș, desfășurat la Izmir, în Turcia.
Tânăra atletă pregătită de profesorul Roxana Ghiuță s-a clasat pe locul 4 în proba de 10 kilometri marș, la categoria U20, înregistrând timpul de 49 de minute și 52 de secunde. Performanța este cu atât mai valoroasă cu cât Selena Robaniuc a reușit să își îmbunătățească semnificativ recordul personal, cu aproape patru minute, după ce anterior înregistrase timpul de 53:40 pe aceeași distanță.
Rezultatul obținut la Izmir confirmă progresul constant al sportivei și o aduce foarte aproape de o performanță și mai importantă. Selena Robaniuc s-a aflat la mică distanță de îndeplinirea baremului de calificare pentru Campionatele Mondiale de Atletism U20, competiție care va avea loc la Oregon, în Statele Unite ale Americii.
Sursa foto: CSS Gura Humorului


