Jucam acasă, nici nu mai știu cu cine. M-am așezat la tribuna a II-a așa cum fac mereu, mai erau cam 20 de minute până să înceapă jocul. Mă bruia doar sunetul de semințe sparte între dinți, în rest, îmi puteam auzi gândurile, de fapt, ce zic eu a auzi, puteam să le și comentez.
Îi știu cam pe toți oamenii care stau în zona din care văd eu meciurile, deși nu interacționez cu ei spre deloc sau foarte rar. E Cătălin, prietenul meu, uneori vine un tip de la Crai Nou, sunt doi puști liniștiți care stau exact în fața mea, mai este un bătrân destul de vocal, Dinu Zară și grupul de la Intermedia, mai sunt unii pe care nu știu să-i caracterizez acum. Dar, din vedere îi știu pe toți! În ziua aceea erau lângă mine vreo 10 persoane pe care nu le cunoșteam, dar nu le-am dat importanță pe moment. Adică, deja mă transform într-un pensionar din simplul motiv că îi știu din vedere pe cei din jur. Mă rog, despre cele maxim 10 persoane vreau să vorbesc astăzi. Pentru că, așa cum stăteam eu și ascultam cum se sparg semințele între dinți, mă trezesc cu un „SU-CEA-VA, SU-CEA-VA, SU-CEA-VA”, venit de nicăieri. Ați facut conexiunea, nu? Oamenii formau sau mă rog, încercau să închege o galerie, să o readucă la viață, mai exact.
Au mai strigat de câteva ori, în timpul jocului, dar mai apoi se așezau liniștiți și priveau meciul. Lucrul acesta l-a făcut pe unul dintre cei care se afla în mod normal la tribuna a doua să facă o afirmație despre ei „galeria care stă pe scaun”, sigur, a zis așa, cât să nu ajungă până la ei, că poate poate… A, da, aveau și un steag, am uitat să precizez. Oricum, mi-a plăcut asta cu statul pe scaun, mi-a plăcut pentru că oamenii ăștia care stăteau pe scaune au animat și împins de la spate echipa. Știu sigur că am câștigat atunci.
O introducere lungă, știu, am vrut să scriu toate aceste lucruri ca să-l pot prezenta pe cel care cred eu că a făcut mai mult decât să stea pe scaun, mai exact, a readus cântecul înapoi pe Areni: Ionuț Constantin! Sigur, că erau timizi în primele lor meciuri, dar au tot progresat, iar uneori au transformat întreaga tribună de la T2 într-o galerie. Mi-l amintesc pe Ionuț, la primul meci, la care făceam referire mai sus, caută mereu privirile celorlalți spectatori, parcă ar fi vrut să primească o aprobare, se simțea oarecum vinovat, că poate îi deranjează pe cei din jur. Mi-a plăcut asta.
M-am întâlnit cu Ionuț pentru prima dată chiar la conferința de presă de investire în funcția de antrenor a lui Petre Grigoraș. Am apucat să discut atunci cu el, puțin. Mi-a povestit ca unui prieten, ce își dorește să facă pentru echipă cu galeria! Mi-a povestit că nu vrea să stea încă la peluză, pentru că nu există un nucleu de oameni care să-l urmeze, astfel încât să se identifice ca unica galerie din Suceava. Ei bine, lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Deși, în mare parte a început de unul singur, „cel care a readus cântecul pe Areni”, a dirijat foarte bine galeria la meciul cu Gaz Metan, când au stat pentru prima oară în peluză. Acum spune că are un nucleu de 20-25 de persoane, cu care își cântă meciurile. Ionuț zice că e ajutat de toți, fiecare contribuie cum poate și toți au rolul lor. Am vrut să-i știu pe toți din galerie, dar nici măcar nu am putut să-i cer să nominalizeze pe cineva, mai ales că la cât de modest l-am cunoscut, nu ar fi făcut-o fără să omită pe cineva. Așa că voi spune simplu, fără să-i supăr pe ceilalți, că mai cunosc eu încă doi-trei oameni care sunt lângă el meci de meci: Ionuț Marius, Boiciuc Andrei și Sarman Marius. Atât cunosc, atât spun. Cinste lor și cinste tuturor din „Cavalerii Nordului”, mulțumim că ați revenit lângă echipă.
Bun, revenind, că am vrut să vorbesc mai mult despre Ionuț Constantin, e ziua lui astăzi, am vrut să-i fac un altfel de cadou, să-i spun că noi cei care iubim Foresta Suceava îi mulțumim pentru efortul de a cânta pentru club, să-i transmit că îl apreciez, pentru modestie și pentru implicare. Pentru că uneori, singurul lucru de care ai nevoie să nu te pierzi în mulțime este o simplă încurajare, să știi că cineva te apreciază!
În încheiere doresc să-i urez ”La mulți ani, sănătate și să poată fi mereu lângă echipă, să cânte, să stea jos dacă vrea sau să aplaude în picioare”. Important e ca sâmbătă să-i auzim din nou din stadion, până atunci, adaptez un cântec de-al vostru: Astăzi de ziua ta trebuie să sărbătorim…hmm…cu bere si vin???
Articol scris de: Lucian Acxanei
