Ne sunteți datori cu un meci mare, iar la final să fie ce o fi scris să fie

Mă identific ca fiind o persoană căreia nu-i plac speranțele false, de aceea îmi caut mereu motive cu care să mi le justific. Cu cât trec zilele și se apropie meciul de baraj dintre Foresta Suceava și Oțelul Galați îmi alimentez optimismul cu vorbele rostite de Rocky pe când mânca bătaie într-un meci, mai exact cu replica sa celebră: “nu se termină până nu se termină”.


Galben-verzii au o misiune dificilă, miercuri vine pe Areni o formație ce are în portofoliu toate atuu-rile necesare unei echipe obligate să promoveze: tradiția, suporterii, blazonul. Fără discuție, Oțelul e o echipă mult mai bună decât anul precedent când învingea Foresta fără drept de apel dar claca în fața Daciei Unirea Brăila. Pe lângă lotul mult mai bun și așteptările mult mai mari, as-ul din mânecă, Dorinel Munteanu, artizanul titlului din 2011.

Realist, pentru prima dată în ultimii ani, trebuie să fim conștienți că ne luăm la trântă cu un oponent ce e la cu totul alt nivel, oponent ce își dorește să revină în categoria cu care a fost obișnuit. Nouă nu ne rămâne decât să ne acceptăm statutul de forestă mică ce încearcă să răstoarne oțelul mare.
Foresta Suceava nu a făcut un sezon extraordinar, fără să știrbesc din meritele echipei, calificarea la baraj a fost rodul unei alternanțe între meciuri bune și meciuri proaste, între ciudat și firesc, între adversari slabi și sclipiri de moment ale unora dintre jucători. O lipsă de constanță care să ne arate exact unde ne situăm înaintea primei manșe de miercuri. Personal văd dubla cu gălățenii drept lucrarea de disertație a acestui an competițional.

Avem datoria ca suporteri să luăm cu asalt stadionul și să credem. În fotbal mereu se poate întâmpla ceva, și culmea de cele mai multe ori chiar se întâmplă. O încredere prea mare a adversarului, o voință prea mare a ta, graba, un somn prost, o aliniere de planete și uite așa ajungi în finala barajului. O să fie greu, dar greu nu înseamnă imposibil, iar la urma urmei…nu se termină până nu se termină.

Hai Foresta! Hai Suceava!

Articol scris de: Marian Silviu

Sursa foto: Tudy BT

Total
0
Shares
Related Posts