Moldova Drăgușeni, Juniorul Suceava și Foresta II Suceava și-au umilit adversarele

smart

La jumătatea acestei săptămâni, în Liga a IV-a s-a disputat etapa cu numărul XXI rămasă restantă de la începutul lunii aprilie atunci când runda a fost amânată din cauza ninsorilor. 

Moldova Drăgușeni nu a avut milă de oaspeții de la Dărmănești pe care i-a învins la scor de tenis cu 6-0 grație reușitelor semnate de Vlad Țugui, Alexandru Dragomir, Alin Scutariu (2 goluri), Silviu Atodirese și Alexandru Nistor. În urma acestui succes, trupa din Drăgușeni urcă pe podium ocupând locul al treilea la egalitate de puncte cu gruparea Șomuzul Preutești, ocupanta locului al patrulea, însă cu un golaveraj mai bun.

Scorul etapei a fost înregistrat pe stadionul din Ițcani acolo unde Juniorul Suceava a oferit o adevărată lecție de fotbal grupării ACS Recolta Fântânele. Trupa lui Laurențiu Berezoschi a marcat de șapte ori în poarta adversă. Dublele lui Tomescu și Hreceniuc, dar și golurile Maftei, Eminovici și Solovăstru au fost decis soarta jocului. Cu această victorie, Juniorul își păstrează poziția a doua în clasamentul Ligii a IV-a și acumulează astfel 48 de puncte, cu 8 mai puține decât liderul CSO Viitorul Liteni.

În meciul de la Vatra Moldoviței, Victoria a cedat la limită în fața uneia dintre surprizele acestei ediții de campionat, Academica Gălănești. Oaspeții au plecat cu toate punctele din zona de munte a județului după 2-1. Timotei Rusu și Vasile Dănilă au înscris pentru oaspeți care astfel acumulează 35 de puncte și ocupă pentru moment poziția a cincea în clasament.

ACS Foresta II Suceava își continuă seria bună de rezultate din această primăvară și o surclasează pe formația pregătită de Constantin Ferariu. Sucevenii s-au impus cu scorul de 5-1 și acumulează 32 de puncte ocupând locul al șaptelea, în timp ce oaspeții rămân pe 11 cu 27 de puncte.

ASA Rarău și Șomuzul Preutești au câștigat la masa verde după retragerea din campionat a formațiilor CSM Dorna, respectiv Concordia Grămești. CSO Viitorul Liteni a stat în această rundă.

Duleul dintre AS Progresul Frătăuții Vechi și ACS Sporting Poieni Solca se dispută, duminică, 7 mai, începând cu ora 11:00.

Clasamentul Ligii a IV-a: 

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Vasile Constantin

Total
0
Shares
Related Posts