LATER EDIT | Conducerea clubului Șomuz Fălticeni tace și face…

Șomuz Fălticeni se pregătește pentru un nou sezon de Liga a III-a.   

Conducerea clubului din Fălticeni se mișcă destul de bine pe piața transferurilor în această vară. De menționat faptul că la nivel de staff nu există schimbări, Fălticeniul mizând pe banca tehnică și în sezonul următor pe serviciile antrenorului Daniel Stoica. În ceea ce privește transferurile efectuate de clubul fălticenean, acesta s-a înțeles cu următorii jucători:

  • Florin Chiseliță – vine de la Zimbrul Siret
  • Michael Cherariu – vine de la FC Pojorâta
  • Radu Marinescu – vine de la FC Botoșani II
  • Vasile Priboi – vine de la Sportul Snagov
  • Georgian Mateiciuc – vine sub formă de împrumut de la Ceahlăul Piatra Neamț (în sezonul precedent a evoluat pe Areni la Foresta Suceava)

Clubul a anunțat că nu va efectua nici un cantonament însă se vor antrena în localitate, iar în altă ordine de idei, conducerea clubului a stabilit și câteva amicale:

  • 19 iulie cu LPS Suceava la Suceava
  • 26 iulie cu Amicii Bruxelles la Fălticeni
  • 27 iulie cu Ceahlăul Piatra Neamț la Piatra
  • 3 august cu Bucovina Rădăuţi
  • 10 august cu Bucovina Rădăuţi
  • 17 august cu Tg Neamț (incert)

Iulian Darabă: ”Obiectivul anul acesta este o clasare mai buna fata de anul trecut.”

”Lotul a fost întinerit față de anul trecut și ne punem speranțe că jocul va fi altul în acest sezon competițional. În următoarea perioadă avem câteva meciuri amicale unde vom testa mai mulți juniori și după aceste meciuri vom vedea pe cine o să ne bazăm sezonul următor. Și în acest sezon ne bazăm pe sprijinul primăriei Fălticeni care ne va susține financiar și țin să mulțumesc pe această cale domnului primar Cătălin Coman.”, a declarat managerul sportiv al ACS Șomuz Fălticeni. 

Pe 31 iulie, Şomuz Fălticeni va disputa primul joc oficial din acest sezon în cadrul primului tur din Cupa României. În ceea ce privește startul ediției de campionat 2019-2020 a Ligii a III-a, acesta va avea loc pe data de 24 august.

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Codrin Anton

Total
0
Shares
Related Posts