Sponsori Sponsori

LPS Suceava încheie sezonul cu o victorie și sărbătorește cucerirea titlului județean la U15

Trupa profesorului Răzvan Bîgu încheie sezonul en fanfare și o umilește pe gruparea Nicu Gane Fălticeni, scor 12-0. 

În ultima etapă din sezonul 2023-2024 a Campionatului Județean U15, formația LPS Suceava a câștigat fără nicio emoție duelul cu Nicu Gane Fălticeni. Sucevenii s-au impus cu scorul de 12-0 grație reușitelor semnate de Sebastian Boambă (patru goluri), Rareș Jucan (două goluri), Messi Coajă, Denis Manoilă, Eric Dura, Luca Timoficiuc, Filip Moraru și Alin Hruscovschi.

În urma acestei victorii, LPS Suceava ajunge la un bilanț de 22 de victorii, un egal și o înfrângere în cele 24 de etape disputate.  Messi Coajă a înscris un număr record de goluri și a ajuns la 111 reușite în acest sezon fiind desemnat golgheterul campionatului. De asemenea, elevii lui Bîgu au înscris în acest sezon 293 de goluri și au primit doar 5.

Răzvan Bîgu: ”Am făcut un sezon perfect!”

”Am făcut un sezon perfect din toate punctele de vedere ținând cont că am marcat 293 de goluri și am primit doar 5. Vreau să felicit copiii pentru modul cum s-au comportat în acest sezon și îmi doresc să ajungem cât mai departe în etapele eliminatorii care vor urma.”, a transmis profesorul Răzvan Bîgu, antrenorul formației LPS Suceava U15.

Lotul LPS Suceava: Dura Eric, Mandici George, Bolohan Mihail, Timoficiuc Luca, Florea Iustinian, Moraru Filip, Turca Gabriel, Gaitan Alessio, Capraru Mario, Jucan Rareș, Molorciuc Eryn, Bernaschi Dumitru, Ichim Valentin, Gemeniuc Darius, Cucoș Fabio, Hruscovschi Alin, Manoila Denis, Murariu Vlad, Boamba Sebastian, Coaja Messi, Dascălu Ianis. 

LPS Suceava U15 va întâlni în prima fază eliminatorie una dintre campioanele județene din regiunea Moldovei.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Fotograful Sportiv

Total
0
Shares
Related Posts