La Vatra Moldoviței lucrurile se mișcă și pe plan sportiv

Nu de puține ori am precizat faptul că acolo unde primăria și consiliul local pun umărul lucrurile merg bine. Cam așa se întâmplă și la Vatra Moldoviței, acolo unde nu a trecut mult timp de când am pășit ultima dată cu proiectul ”Turul județului la fotbal”, însă micuța arenă a suferit câteva modificări.

Aseară, în timp ce navigam pe o rețea de socializare am avut ocazia să dau peste o postare în care era un mini album foto de pe terenul de fotbal din Vatra Moldoviței. M-am bucurat să văd că administrația locală din frumoasa comună nu a rămas indiferentă față de echipa de fotbal. O echipă care totuși a pierdut câțiva jucători importanți și care a încercat să promoveze tineri ai localității. Gabriel Niga, viceprimarul comunei Vatra Moldoviței este unul dintre oamenii care își dedică o parte din timpul său și sporturilor locale. La nici o vizită a noastră în Vatra Moldoviței nu am sesizat lipsa domnului Gabriel Niga de la meciurile pe care echipa locală le-a disputat, ne-am întâlnit și în deplasare cu acesta. Pe departe un om exemplu în cadrul administrațiilor locale din județul Suceava și totodată un om primitor și cu mult bun simț.

Revenind totuși la pozele pe care le văzusem în mediul online, am decis să-l contactez pe Cristian Solcan, un bun prieten al site-ului nostru și totodată un alt om care pune suflet la echipa din Vatra Moldoviței. Am devenit ușor supărat pe faptul că am văzut atât de târziu această schimbare a terenului de fotbal, Cristi spunându-mi că din etapa a VII-a spectatorii echipei s-au putut bucura de două tribune acoperite.

Cât despre rezultatele mai puțin bune din acest sezon, Cristian mi-a transmis că echipa este în reconstrucție după ce a pierdut 4 jucători importanți în debutul sezonului, iar unii au mai plecat la muncă în străinătate. Au fost promovați câțitva jucători tineri de 17-18 ani care ușor-ușor se vor integra în lotul echipei mari.

Ne bucurăm că administrația locală din Vatra Moldoviței, în frunte cu viceprimarul Gabriel Niga au rămas alături de echipă și totodată salutăm comunitatea din Vatra Moldoviței căreia îi dorim ”Sărbători cu bine și un an nou cu multe împliniri!”.

PS: Ne vedem în prima etapă a anului viitor la Vatra Moldoviței!

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts