Juniorul Suceava, noua campioană a Cupei României faza județeană

Munca de peste ani dă roade la Juniorul Suceava care reușește să cucerească primul trofeu și să obțină calificarea în faza națională a Cupei României.

Juniorul Suceava a obținut trofeul Cupei României – faza județeană ediția 2019-2020 la capătul unui joc superb oferit atât de formația lui Laurențiu Berezoschi cât și de cea a lui Alin Iftime. Pornită ca favorită certă în acest duel, Juniorul Suceava a deschis scorul prin George Tomescu în minutul 3 al partidei pe fondul unui start bun al celor de la ASA Rarău. Elevii lui Iftime nu au lăsat garda jos și au atacat, însă acest lucru putea să-i coste clar pe contra-atac, fiind surprinși de câteva ori de jucătorii de viteză ai Juniorului. Tabela a rămas neschimbată până la pauză, iar formația din Ițcani a intrat la pauză cu un avantaj minim.

Repriza secundă i-a găsit puțin relaxați pe jucătorii lui Berezoschi, lucru care putea să-i coste la câteva ocazii clare a oaspeților. În minutul 70, același George Tomescu avea să ducă scorul la 2-0 și să-i asigure Juniorului un confort pe final de joc. Deja văzuți cu sacii în căruță, jucătorii Juniorului primesc destul de repede un gol la o fază de atac al Câmpulungului. Bogdan Stroia reducea din diferență și își îndemna colegii la un presing avansat. În minutul 84, la o busculadă în careul lui Mitruț, un jucător al Juniorului este faultat, centralul nu ezită și acordă penalty. Penalty transformat de același George Tomescu, erou al acestei partide pentru echipa lui Berezoschi.

Fluierul final al jocului aduce bucuria atât în teren cât și în tribune pentru cei care alcătuiesc ”familia” Juniorul Suceava. O muncă de câțiva ani încununată cu un trofeu important în visteria clubului și cu o participare în faza națională a Cupei României.

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts