Sponsori Sponsori

Juniorul Salcea și Viitorul Liteni se vor înfrunta în finala Cupei României – faza județeană

Juniorul Salcea și Viitorul Liteni și-au spulberat adversarele din semi-finale în manșa retur a Cupei României – faza județeană și se vor întâlni în marea finală. 

Dacă formația pregătită de Paul Bosancu nu mai avea nici un fel de emoție cu privire la prezența în finala Cupei României, în partida de la Liteni imposibilul a devenit posibil. Specialistă în această competiție, gruparea antrenată de Demis Maranda și Cătălin Holca, a reușit să întoarcă handicapul de un gol din partida tur cu Șoimii Gura Humorului. Astfel că gruparea din Liteni i-a administrat formației din Humor cea mai usturătoare înfrângere din acest sezon. Gazdele s-au impus cu scorul de 4-0 grație reușitelor semnate de Vlad Codău, Ionuț Nuțescu, Alexandru Sahru și Adrian Gheorghiciuc. Scorul general a fost de 4-1 pentru formația din Liteni.

În partida disputată pe terenul sintetic de la LPS Suceava, gruparea Juniorul Salcea a dispus cu scorul de 4-0 în fața trupei Bucovina Dărmănești. Costel Tihulcă a înscris un gol în prima repriză, iar în partea secundă au mai punctat Andrei Popovici, Valentin Neamțu și Cezar Malanca. Așadar, echipa pregătită de Paul Bosancu a trecut cu scorul de 9-1 la general de echipa din Dărmănești.

Viitorul Liteni a câștigat această competiție de 5 ori în ultimii ani. Asociația Județeană de Fotbal urmează să stabilească data la care se va disputa finala Cupei României – faza județeană.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Foto captură: Constantin Bogdan

Total
0
Shares
Related Posts