CSU Suceava debutează vineri, 1 mai, în Turneul Semifinal al Campionatului Național de handbal pentru Juniori 2, competiție care se va desfășura în Sala „Lucian Grigorescu” din Suceava, în perioada 1-3 mai.
Sucevenii vor avea avantajul terenului propriu într-o grupă în care primele două clasate vor obține calificarea la Turneul Final. Programul echipei pregătite de Ioan Tcaciuc este unul intens, cu trei meciuri în trei zile:
- Vineri, 1 mai (ora 11:00): CSU Suceava – TEC București
- Sâmbătă, 2 mai (ora 13:15): CSU Suceava – HC Omer Constanța
- Duminică, 3 mai (ora 13:15): CSU Suceava – LPS Focșani
Antrenorul Ioan Tcaciuc consideră că turneul reprezintă un moment crucial pentru această generație, dar avertizează că misiunea nu va fi una ușoară:
„E un moment important pentru această generație. Acest turneu este mai mult decât pare la prima vedere; lumea este obișnuită cu noi în fazele fsteinale, dar asta nu înseamnă nimic. Trei dintre băieți au fost la Campionatul Mondial al liceelor și de aproximativ două săptămâni nu i-am avut la pregătiri. Pentru ei a fost o experiență, dar pentru grupul nostru este o provocare. Sincer, cred că orice este posibil. Este un turneu complicat, sper să fim toți la capacitate maximă și să trăim momentul.”
Lotul pe care CSU Suceava se bazează în această fază a competiției este format din Eric Bichir, Cătălin Lămășanu, Matei Ghivnici, Sebastian Mihoc, Alexandru Hrițcan, Iulian Lupu, George Alexandru, Darius Avramiuc, Teodor Șut, Paul Rotari, Mircea Cumpănașu, Ionuț Babiuc, Sebastian Tabarcea, Raul Iavni, Vlad Râșca și Andrei Batcă. Staff-ul tehnic este completat de antrenorul secund Andrei Olariu.
Sursa foto: CSU Suceava


