Gânduri înainte de baraj

Există multe legi nescrise ale vieții cotidiene. Unele într-o simbioză perfectă cu realitatea altele poate mai puțin.


Una dintre aceste legi pe care eu o consider întru totul reală e aceea a locului 2 de care după foarte puțin timp toată lumea uită.
Și pentru că vorbim de sport, aici, sintagma asta a locului 2 care practic nu contează își crește zic eu din ce în ce mai mult adevărul.
După ce află cine a câștigat o competiție spectatorul de rând are tendința de a întreba cine a coborât un eșalon valoric sau cine a terminat ultimul, asta mai degrabă decât cine a terminat pe locul 2.


De asta învingătorul ia totul de aceea “locul doi nu se premiază”.
În tot acest timp echipa locală de fotbal Foresta Suceava a îmbrăcat de multe ori această haină a primei pierdante. Fie că a fost oprită de regulie post-izolare fie că a fost aproape sportiv de a promova, niciodată nu a făcut-o, dar mereu cum se spune în canotaj a fost la un cioc de barză de reușită.


În cazul în care nu va promova nici de această dată, Foresta o va face tot din postura echipei care a fost aproape, dar niciodată acolo.
Calificată de două săptămâni la barajul de promovare, echipa pregătită de Ivan Gvozdenovic are miercuri, 25 mai, iar apoi sâmbătă, 28 mai, două mari examene de: maturitate, valoare, determinare și în primul rând aș îndrăzni să spun de caracter.
Când nimeni din jur nu îți dă prea multe șanse, când viitorul adversar nici măcar nu pomenește de tine la conferințele de presă când aproape toți cei din fenomen te consideră victimă sigură, tu ai un singur lucru de făcut, să arăți tărie de caracter și să scoți în relief contrariul.


Sunt două jocuri sau poate patru în care galben-verzii au ocazia să schimbe percepția asupra valorii lor.
Cel mai probabil Daniel Novac, Adi Dorobanțu sau Odoh Chika nu au avut curiozitatea să caute rezumate nu atât de vechi cu această echipă pe vremea când evolua în Liga a II-a. Acei 7-8 mii de fani care umpleau la refuz Areniul la meciurile cu FCSB și Dinamo din Cupa României, acei 5000 de fani care au venit la meciurile cu Mioveni sau Chindia Târgoviște din liga secundă și care niciodată nu au stat pasivi ci au încurajat frenetic favoriții sunt tot ai Forestei. Doar că poate pe bună dreptate s-au dat câțiva pași în spate, probabil s-au săturat de anonimat și așteaptă o scânteie pentru a cânta din nou la tribuna a doua cum doar ei știu să o facă.

Novac, Arnold, Karime & CO doar de voi depinde dacă peste câteva zile sau săptămâni se va auzi din nou pe Areni “Hai Suceava, hai Suceava ole ole ole”.
Până atunci închei rândurile mele mai lungi poate ca de obicei cu o rugăminte pentru cei care cândva aproape umpleau meci de meci Areniul.
Pe 25 mai, de la ora 18, Foresta are nevoie de voi mai mult ca niciodată în ultimii 4 ani. 90 de minute vă recomand să mai dați o șansă promovării.

Articol scris de: Dragoș Negură

Sursa foto: Tudy BT

Total
0
Shares
Related Posts