Foresta Suceava se distanțează în clasament după victoria de la Darabani

Pe un teren greu, impracticabil, ”galben-verzii” au obținut toate cele trei puncte grație reușitei semnate de Marian Botezatu în minutul 4 al primei reprize. 

Trupa lui Dorin Goian își continuă drumul către Liga a II-a adunând puncte în clasament. Cu două etape înainte de finalul anului, Foresta Suceava ocupă primul loc în clasament cu 34 de puncte după 13 etape în care a înregistrat 11 victorii, un egal și o înfrângere. ”Galben-verzii” au trecut și de cealaltă grupare botoșăneană cu același scor pe care l-au înregsitrat și în meciul de pe Areni cu Dante Botoșani, dar de data aceasta în deplasare în fața Viitorului Darabani.

Jucătorii lui Dorin Goian au avut probleme serioase pe terenul mlăștinos din Darabani, acolo unde exista riscul accidentării în orice moment. Chiar și în ciuda terenului destul de greu, sucevenii au obținut toate cele trei puncte puse în joc în urma reușitei semnate de Marian Botezatu în minutul 4 la o lovitură liberă executată de Marius Filip. ”Galben-verzii” au ținut de rezultat și și-au consolidat poziția în clasament după ce contracandidatele sale au remizat în această rundă.

Foresta Suceava a început partida în următoarea formulă: Niga – Grosu, Botezatu, Cimbru, Nițu, Makongo, Samson, Ilie, Netbai, Filip, Chika.  

După victoria de la Darabani, Foresta Suceava ocupă în continuare poziția de lider al Seriei cu 34 de puncte, urmată în clasament de CSM Bacău cu 25 de puncte, Bucovina Rădăuți cu 23 de puncte și de Ceahlăul Piatra Neamț cu 21 de puncte.

În runda următoare, Foresta Suceava primește vizita pe teren propriu a formației Șomuz Fălticeni într-un meci programat, sâmbătă, 26 noiembrie, începând cu ora 14:00.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Total
0
Shares
Related Posts