Sponsori Sponsori

Foresta Suceava își conturează lotul pentru partea a doua a sezonului

”Galben-verzii” încearcă să-și contureze lotul cu care vor ataca promovarea în partea a doua a campionatului Ligii a III-a. 

Foresta Suceava a încheiat prima parte a sezonului pe locul secund la egalitate de puncte cu ocupanta primului loc, Știința Miroslava, dar și cu ocupanta locului trei, CSM Bucovina Rădăuți. Conducerea clubului de pe Areni a reușit să transfere până în prezent doi mijlocași, însă dă asigurări că vor veni și alți jucători, însă momentan sunt doar în discuții. Francezul Yanis Zouaoui și sârbul Darko Terzic sunt primele achiziții ale ”galben-verzilor”, jucători de la care Ivan Gvozdenovic are așteptări foarte mari.

Andrei Ciutac: ”Am stabilit programul pentru perioada de pregătire, nu ne rămâne decât să conturăm lotul”

”Ne-am conturat în mare pare programul pentru perioada de pregătire, am stabilit deja și o serie de meciuri amicale, reușind să găsim și adversari de Liga a II-a, dar și câteva echipe de Liga a III-a din seria a II-a care și-au anunțat candidatura la baraj. După cum deja am anunțat până în prezent, am parafat două înțelegeri cu jucători care cu siguranță vor aduce un plus echipei. Suntem în continuare în tratative cu alți jucători care să ne ajute la îndeplinirea obiectivului.”, a precizat Andrei Ciutac, președintele executiv al Forestei Suceava. 

Reunirea lotului este programată pentru data de 18 ianuarie, dată la care conducerea clubului, dar și staff-ul speră ca lotul să fie stabilit în proporție de 90%, astfel încât toți jucătorii să intre în programul de pregătire stabilit de tehnicianul sârb, Ivan Gvozdenovic.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: ACS Foresta Suceava

 

Total
0
Shares
Related Posts