Foresta – Aerostar Bacău | 3 puncte sau adio promovare?

Duminică pe Areni, de la ora 14:00, Foresta Suceava va primi vizita liderului Seriei 1 din Liga 3, Aerostar Bacău, în derby-ul rundei cu numărul 11.

A trecut un sfert din acest sezon și Foresta are de recuperat nu mai puțin de 10 puncte în fața adversarei de duminică care a avut un start de sezon perfect. Meciul cu liderul campionatului a venit cum nu se poate mai prost pentru trupa lui Grigoraș, având în vedere faptul că miercuri, “galben-verzii” au evoluat în optimile Cupei României, fiind eliminați de Dinamo, după o înfrângere cu 4-0.

De partea cealaltă, asa cum am mai zis, Aerostar Bacău a mers ceas în acest început de campionat, reușind 10 victorii din 10, având și cel mai bun atac 30 de goluri marcate, la egalitate cu Foresta dar și cea mai bună defensivă cu doar 5 goluri primite. Echipa atrenată de Daniel Munteanu este în acest moment principala favorită pentru revenirea în Liga 2, după doar un singur sezon.

Confruntarea de duminică după-amiază, va fi cea de-a doua oficială din acest sezon, după cea disputată în turul 3 al Cupei României atunci cand Foresta s-a impus cu 2-1 la Suceava, prin golurile marcate de Andrei Pavel și căpitanul Dudu Drugă din lovitură de la 11 m, în ultimul minut al jocului, rezultat ce a însemnat calificarea “galben-verzilor” în 16-zecimile de finală.

Principalii marcatori din tabăra celor două formații care se vor înfrunta duminică pe “Areni” sunt:

  • Cătălin Vraciu – 12 goluri marcate (Aerostar Bacău)
  • Dudu Drugă – 8 goluri marcate (Foresta Suceava)

Cele trei puncte sunt vitale pentru echipa antrenată de Petre Grigoraș, o victorie ajutându-i sa reducă din diferența de 10 puncte existentă în acest moment, în timp ce pentru oaspeți un egal nu ar fi tocmai rău.

Asistența se anunță una ridicată, fiind asteptați peste 2.000 de spectatori în tribunele “bătrânului Areni”. “Galben-verzii” au nevoie mai mult ca oricând de încurajările fanilor adevarați care au ocazia să dovedească că pot fi prezenți într-un număr foarte mare și la un meci din campionat împotriva unei echipe ce nu a cunoscut gustul înfrângerii până acum.

Articol scris de: Marius Nicolae

Sursa foto: ACS Foresta Suceava

Total
0
Shares
Related Posts