E OFICIAL! Jocul de mâine dintre Șomuz Fălticeni și Bucovina Rădăuți nu se dispută

Formațiile Șomuz Fălticeni și Bucovina Rădăuți ar fi trebuit să se întâlnească marți, 22 septembrie, în Turul al II-lea al Cupei României, începând cu ora 16:30 pe stadionul ”Constantin Jamaischi”.

După ce mai bine de jumătate din colectivul formației Bucovina Rădăuți a fost infectat cu noul coronavirus Covid-19 la începutul acestui sezon, echipa pregătită de Iulian Ionesi are în continuare mari probleme de efectiv. Rădăuțenii au anunțat că nu vor putea să se prezinte la jocul din Cupa României pe care urma să-l dispute marți, 22 septembrie, în compania formației Șomuz Fălticeni. Prin urmare, Iulian Ionesi, tehnicianul grupării rădăuțene a anunțat în cursul zilei de luni că nu dispune decât de 9 jucători testați negativ. Totodată, oficialii Bucovinei Rădăuți au cheltuit mai mult pe testele Covid-19 decât în cazul în care ar fi putut evolua în jocurile precedente. Ionesi a precizat că atmosfera este una nu tocmai bună din cauza evenimentelor din utima perioadă, însă speră ca întreg lotul să se recupereze cât mai repede.

”Din păcate, nu vom putea evolua în jocul de la Fălticeni, nu avem jucători cu care să ne deplasăm. Undeva la 30.000 de lei au fost cheltuiți pe testele Covid-19 din ultima perioadă. Nu știm ce se va întâmpla nici în perioada care urmează.”, a declarat Iulian Ionesi, antrenorul Bucovinei Rădăuți. 

De partea cealaltă, Iulian Darabă, directorul sportiv al formației fălticenene, și-ar fi dorit ca jocul dintre Șomuz Fălticeni și Bucovina Rădăuți să se joace pe teren, însă, totodată acesta a dat dovadă de fair-play prin solidaritatea pe care și-a exprimat-o față de întreg sportul românesc.

”Din surse sigure am aflat că meciul din Cupa României de mâine nu se va mai disputa, deoarece cei de la Rădăuți au în continuare probleme de lot. Așteptăm decizia oficială a FRF. Astăzi am primit rezultatele testelor PCR Covid, rezultatele au ieșit negative la tot staff-ul tehnic și jucători. Noi ne dorim să câștigăm toate meciurile pe teren și ne doream ca meciul de mâine să se dispute, după 6 luni de inactivitate jucătorii sunt dornici de a juca. Fotbalul se joacă pe teren și rezultatele meciurilor trebuie să fie acela din teren nu cel în urma testărilor Covid, este păcat ca s-a ajuns în această situație. În momentul de față cred că nu echipa cea mai valoroasă din punct de vedere al locului va câștiga campionatul ci echipa care nu va avea în lot jucători depistați pozitiv. Din punct de vedere financiar este foarte greu pentru multe echipe, deoarece toate testările pe care trebuie să le facem sunt foarte costisitoare. Ne așteptam ca Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, să fie alături de sport, dar nu au făcut nimic până în acest moment pentru echipe și sport în general.”, a precizat Iulian Darabă, oficialul Șomuzului Fălticeni. 

Prin urmare, Șomuz Fălticeni se va pregăti pentru următorul joc din campionat cu CSM Pașcani, în timp ce rădăuțenii pun sub semnul întrebării și disputarea jocului de sâmbătă, 26 septembrie, de pe Stadionul Areni, cu Foresta Suceava.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts