După ce a suferit accidentări grave cu câteva luni în urmă, Talida Sfarghiu a reușit o revenire spectaculoasă la Campionatele Internaționale ale României. În ciuda dificultăților întâmpinate și a unui sezon de pregătire limitat, atleta câmpulungeană a obținut două clasări pe podium, ocupând locul 3 în probele de 1500m și 800m.
În urma acestui succes, Talida Sfarghiu a dorit să mulțumească celor care au fost alături de ea în momentele dificile:
„Doresc să-i mulțumesc antrenoarei mele Elena-Erzilia Țîmpău pentru tot sprijinul și ajutorul acordat. De asemenea, mulțumiri speciale domnului primar Mihăiță Negură, Consiliului Local Câmpulung Moldovenesc, și tuturor celor care au făcut posibilă recuperarea mea în cel mai scurt timp. Le sunt extrem de recunoscătoare pentru tot.”, a transmis sportiva pe rețelele de socializare.


