Dorin Goian: ”Mi-aș fi dorit să câștigăm meciul pentru suporteri”

Tehncianul Forestei Suceava, Dorin Goian, a tras concluziile ”la rece” după jocul din play-off-ul Cupei României cu UTA Arad. 

Invitat în cadrul rubricii ”Comentariul Zilei” a știrilor de la televiziunea Intermedia, antrenorul grupării Foresta Suceava, Dorin Goian, a afirmat că și-ar fi dorit ca echipa sa să obțină victoria pentru suporterii care și-au încurajat favoriții timp de 90 de minute. La final, Goe și-a felicitat jucătorii care au dat dovată de maturitate în joc și s-au luptat de la egal la egal cu o echipă mult mai bine cotată.

”Nu mă consolează foarte mult ideea asta. Înfrâgerea este înfrângere, ori că e cu 1-0 ori că e cu 4-0, dar într-adevăr jocul a fost unul ok din punctul meu de vedere. Jucătorii au respectat indicațiile și tactica pe care le-am spus-o înainte de joc, păcat de acel gol primit. Nu cred că UTA a mai avut ocazii foarte mari în acest joc. Defensiv am stat cât de cât bine, cu puțin noroc puteam să și marcă pentru că am avut și noi două-trei situații de a marca, dar știți cum e… când joci cu o echipă de Liga I și cu un adversar mai bun decât tine nu poți să ai multe ocazii. Este foarte important să fii concentrat în fața porții și să marchezi din puținele ocazii pe care le ai, dar una peste alta a fost un joc bun. Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm, să mergem mai departe, mi-aș fi dorit mult în special pentru suporteri pentru că au fost foarte mulți în tribune”, a precizat Dorin Goian, antrenorul Forestei Suceava.

Tehnicianul ”galben-verzilor” a lăudat și prestația suporterilor care au fost alături de Foresta și a apreciat dorința oamenilor de a vedea evenimente sportive în Suceava.

”Atmosfera a fost frumoasă, multă lume. Din păcate din punct de vedere sportiv nu le oferim foarte multe variante oamenilor din Suceava să participe la astfel de spectacole în afară de echipa de handbal nu știu câți vin pentru că sala este destul de mică, dar ideea este că cetățenii orașului vor să iasă la evenimente sportive, au nevoia de a vedea spectacole, de a vedea un meci de fotbal, de a vedea un meci de handbal și practic mai ies și ei din viața asta cotidiană, de zi de zi și încearcă și ei să se relaxeze la un meci de fotbal.”

Cu toate că echipa sa a făcut un joc foarte bun, Goian este de părere că elevilor săi le-a lipsit șansa în prima repriză ca să intre la vestiare cu un rezultat de egalitate pe tabelă care ar fi contat enorm în jocul echipei din partea secundă.

”Dacă reușeam să intrăm cu 0-0 la pauză sau cu 1-1 pentru că am avut ocazia de a egala prin lovitura de cap a lui Chika și reușeam să intrăm cu un egal la pauză la vestiare, cred eu că în a doua repriză aveam mai multe șanse să ieșim noi învingători pentru că ei erau nevoiți să iasă la joc și cred că puteam să-i prindem descoperiți în anumite momente și să profităm de aceste oportunități. Plus că dacă era 0-0 la pauză sau 1-1, cu siguranță a doua repriză suporterii erau mai înfocați, mai vioi, strigând pentru echipa noastră și jucătorii s-ar fi simțit mai încurajați și stimulați de public”, a mai adăugat acesta.

Antrenorul Forestei a transmis că de acum obiectivul echipei este să se concentreze cât mai bine în jocurile din campionat, iar la final să-și atingă obiectivul propus înaintea acestui sezon.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Intermedia TV

Total
0
Shares
Related Posts