Sponsori Sponsori

Doi handbaliști de la CSU Suceava, convocați la lotul național de juniori al României

CSU Suceava continuă să confirme la nivel juvenil, după ce doi dintre jucătorii săi au fost convocați la lotul național de juniori al României, rezervat generației 2008-2009.

Este vorba despre portarul Adrian Mircea și interul stânga Ianis Chiruț, doi dintre cei mai importanți jucători ai formației sucevene în acest sezon.

Cei doi handbaliști au fost selecționați pentru o acțiune de pregătire centralizată și pentru participarea la o serie de jocuri bilaterale în Slovacia.

Reprezentativa României, pregătită de selecționerul Ionuț Tița, se va reuni la Satu Mare în perioada 11-14 mai, unde va efectua un stagiu centralizat de pregătire.

Ulterior, în intervalul 14-17 mai, „tricolorii” se vor deplasa în Michalovce, unde vor disputa mai multe jocuri de verificare.

Convocarea vine într-un moment important pentru cei doi sportivi, care în această perioadă participă alături de CSU Suceava la Turneul Final al Campionatului Național de Juniori 1, competiție programată între 6 și 10 mai la Turda.

Echipa pregătită de Vasile Boca încearcă să obțină o clasare cât mai bună la turneul final, iar evoluțiile lui Adrian Mircea și Ianis Chiruț au contribuit la parcursul foarte bun al formației sucevene din actualul sezon.

Sursa foto: CSU Suceava

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts