CSU Suceava, la trei meciuri de revenirea în Liga Națională

Federația Română de Handbal a anunțat în prima zi a lunii septembrie programul meciurilor de la turneul de promovare în Liga Națională la handbal masculin.

Formația pregătită de antrenorii Adrian Chiruț și Iulian Andrei va disputa în perioada 11-13 septembrie, în sala din Sfântu Gheorghe, duelurile care o pot readuce în Liga Națională. Din opt echipe ce urmau să se întâlnească la turneul final, în prezent au rămas doar patru. CSU Suceava se va lupta pentru unul din cele două ocuri de promovare cu CSM Alexandria, CSM Botoșani și Unirea Sânnicolau. Atât jucătorii cât și staff-ul formației sucevene au anunțat că își doresc cu orice preț promovarea în Liga Națională.

Programul turneului de promovare:

Data Echipă A Echipă B Ora
Vineri, 11 septembrie CSU Suceava CSM Alexandria 16:30
Vineri, 11 septembrie Unirea Sânnicolau CSM Botoșani 19:00
Sâmbătă, 12 septembrie CSM Botoșani CSM Alexandria 13:30
Sâmbătă, 12 septembrie Unirea Sânnicolau CSU Suceava 16:00
Duminică, 13 septembrie CSM Alexandria Unirea Sânnicolau 09:00
Duminică, 13 septembrie CSU Suceava CSM Botoșani 13:30

Adrian Chiruț: ”Sunt încrezător că vom reveni în Liga Națională la finalul acestui turneu”

”Ne pregătim în condițiile impuse de autorități, mai avem de făcut un test săptămâna viitoare și sperăm să nu avem parte de surprize neplăcute. În tot acest timp am încercat să nu avem contact cu foarte multă lume, jucătorii sunt cazați în căminul C4 al Universității din Suceava, dar băieții au înțeles cât de important este să ne protejăm. La turneu vom încerca să dăm tot ce e mai bun pentru a promova, de aceea suntem conștienți că trebuie să tratăm cu seriozitate acest turneu pentru că obiectivul este același pentru toate echipele.”, a declarat Adrian Chiruț, antrenorul principal al universitarilor suceveni. 

Din cele patru formații care se vor duela în cadrul turneului final de la Sfântu Gheorghe doar două dintre acestea vor obține biletele către Liga Națională.

 

Articol scris de: Adrian Negru

 

Total
0
Shares
Related Posts