Sponsori Sponsori

CSU Suceava câștigă clar cu LPS Iași în Campionatul Național de Juniori 3

Juniorii 3 ai CSU Suceava au obținut o victorie convingătoare în etapa a 17-a a Campionatului Național, Seria A, impunându-se pe teren propriu cu scorul de 27-18 (16-11) în fața echipei LPS Iași.

Formația pregătită de antrenorul Andrei Olariu a controlat partida încă din prima repriză, când și-a construit un avantaj consistent, menținut apoi fără emoții până la final.

Cel mai eficient jucător al gazdelor a fost Ștefan Chiruț, autor a 9 goluri, urmat de Matei Flutur, cu 4 reușite. Pe lista marcatorilor s-au mai regăsit Sebastian Ciubotaru (3), Matei Șoldănescu (2), Alesio Brezan (2), Dragoș Cucoș (2), Ianis Păduraru (2), Ciprian Chibici, Fabian Broșteanu și Andrei Crețu, fiecare cu câte un gol.

După această victorie, CSU Suceava ocupă locul al doilea în clasamentul Seriei A, cu 31 de puncte, la doar un punct în spatele liderului LPS Suceava.

Sucevenii și-au asigurat deja calificarea la Turneul Semifinal, iar în ultima etapă a sezonului regulat vor evolua în deplasare, pe terenul formației LPS Roman, într-un meci programat duminică, 26 aprilie.

Sursa foto: CSU Suceava

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts