CSU Suceava a încheiat sezonul competițional 2024-2025 al Ligii Naționale de handbal masculin cu o victorie convingătoare, scor 33-26 (17-11), în fața celor de la CSM Odorheiu Secuiesc, într-un meci disputat în sala „Dumitru Bernicu”.
Partida a fost lipsită de suspans din punct de vedere sportiv, dar a oferit numeroase momente emoționante pentru fanii prezenți în tribune. Meciul a marcat ultimele apariții în tricoul universitarilor pentru trei jucători importanți: Răzvan Gavriloaia, Darius Makaria și Vencel Csog. Gavriloaia va continua să facă parte din staff-ul echipei, în calitate de antrenor secund, în timp ce Makaria revine la Baia Mare pentru a evolua la Minaur, iar Csog va merge la HC Buzău.
Un alt moment aplaudat de public a fost revenirea pe teren a lui Eduard Iordachi, după o absență de peste șapte luni cauzată de o accidentare gravă. Prezența sa pe parchet a fost primită cu aplauze și încurajări, marcând un nou început pentru tânărul handbalist.
Înaintea fluierului de start, atmosfera din sală a fost animată de juniorii I ai clubului, pregătiți de antrenorii Vasile Boca și Ioan Tcaciuc. Tinerii campioni naționali au prezentat cu mândrie trofeul și medaliile cucerite recent, primind aplauzele binemeritate ale spectatorilor.
În fața unui adversar care avea nevoie de cel puțin un punct pentru a evita barajul de menținere în primul eșalon, echipa suceveană a controlat autoritar meciul. Claudiu Lazurcă a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 8 goluri, urmat de Vencel Csog (5), Alexandru Bologa (4), și alți jucători care au contribuit decisiv la succesul final.

Lotul utilizat de CSU Suceava: George Șelaru (9 intervenții), Darius Makaria (3 intervenții), Dragoș Podovei – Claudiu Lazurcă (8 goluri), Vencel Csog (5), Alexandru Bologa (4), Adrian Tîrzioru (3), Teodor Ilucă (3), Sorin Grigore (3), Codrin Radu (3), Răzvan Gavriloaia (2), Eduard Iordachi (1), Bogdan Niculaie (1), Alexandru Focșăneanu, Leonard Ștefan, Andrei Bruj.
Rezultatele complete ale ultimei etape din Liga Națională:
-
CSM Făgăraș – CSM București 23-29
-
HC Buzău – SCM Poli Timișoara 36-29
-
CSM Constanța – CSM Focșani 36-25
-
Minaur Baia Mare – Dinamo București 33-26
-
Potaissa Turda – CSM Bacău 42-31
-
CSU Suceava – CSM Odorheiu Secuiesc 33-26
-
CSM Vaslui – Steaua București 28-25
Clasamentul Ligii Naționale
| Pos. | Echipa | Juc | V | E | P | GM | GP | GDif | VA | EA | VD | ED | PtsA | PtsD | Pts |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | CS Dinamo București | 26 | 23 | 1 | 2 | 881 | 692 | 189 | 13 | 0 | 10 | 1 | 39 | 31 | 70 |
| 2 | AHC Potaissa Turda | 26 | 21 | 1 | 4 | 837 | 765 | 72 | 12 | 0 | 9 | 1 | 36 | 28 | 64 |
| 3 | ACS HC Buzău 2012 | 26 | 19 | 1 | 6 | 796 | 751 | 45 | 11 | 0 | 8 | 1 | 33 | 25 | 58 |
| 4 | CS Minaur Baia Mare | 26 | 17 | 4 | 5 | 805 | 733 | 72 | 11 | 1 | 6 | 3 | 34 | 21 | 55 |
| 5 | CSM Constanta | 26 | 14 | 2 | 10 | 776 | 733 | 43 | 8 | 0 | 6 | 2 | 24 | 20 | 42 * |
| 6 | CSM București | 26 | 13 | 2 | 11 | 701 | 687 | 14 | 9 | 1 | 4 | 1 | 28 | 13 | 41 |
| 7 | CSU din Suceava | 26 | 13 | 2 | 11 | 853 | 844 | 9 | 7 | 2 | 6 | 0 | 23 | 18 | 41 |
| 8 | CSM Bacău | 26 | 11 | 1 | 14 | 764 | 767 | -3 | 7 | 1 | 4 | 0 | 22 | 12 | 34 |
| 9 | CSM Vaslui | 26 | 9 | 3 | 14 | 703 | 770 | -67 | 6 | 1 | 3 | 2 | 19 | 11 | 30 |
| 10 | SCM Politehnica Timișoara | 26 | 7 | 4 | 15 | 719 | 751 | -32 | 6 | 2 | 1 | 2 | 20 | 5 | 25 |
| 11 | CSM Odorheiul Secuiesc | 26 | 7 | 4 | 15 | 722 | 774 | -52 | 4 | 3 | 3 | 1 | 15 | 10 | 25 |
| 12 | CSM Focșani 2007 | 26 | 6 | 5 | 15 | 703 | 768 | -65 | 3 | 3 | 3 | 2 | 12 | 11 | 23 |
| 13 | CSA Steaua București | 26 | 5 | 4 | 17 | 793 | 872 | -79 | 2 | 3 | 3 | 1 | 9 | 10 | 19 |
| 14 | CSM Făgăraș | 26 | 0 | 0 | 26 | 654 | 800 | -146 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
Sursa foto: Viorel Macovei


