CSM Suceava fără nici o șansă în fața Unirii Dej

Voleibaliștii suceveni au pierdut fără drept de apel, iar Unirea Dej s-a impus la Suceava cu scorul de 3-0 la seturi. 

Echipa antrenată de Tudor Orășanu și Vasile Moșuc nu a avut nici o șansă în fața Unirii Dej. Sucevenii nu au reușit să repete isprava din runda ante-precedentă atunci când au reușit o victorie importantă pe teren propriu în fața grupării Universitatea Cluj. Trupa din Dej a fost mult mai puternică, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă. Voleibaliștii suceveni au cedat cu scorul de 3-0 la seturi după ce în primul set oaspeții s-au impus cu 25-14, în al doilea cu 25-15, iar în ultimul set cu 25-23.

CSM Suceava: Elen-Lucian Tofan (1 punct), Darius Cristian Pop (4 puncte), Alexandru Roman (7 puncte), Andrei Sasu (2 puncte), Sabin Hortopeanu, Marius Gontariu (13 puncte), Cosmin Boghean, Alexandru Dragomir (2 puncte), Cezar Ciubotariu (3 puncte), Cosmin Ciubotaru (7 puncte), Alexandru Andrușcă, Matei Platon, Andrei Curic.

Un alt aspect important este faptul că voleibalistul sucevean Cosmin Ciubotaru a fost inclus și în această rundă în echipa etapei.

Marius Gontariu: ”Puteam obține mult mai mult din acest joc”

”Un meci foarte disputat. Din punctul meu de vedere se putea mult mai mult. Am făcut un joc bun, însă de acum ne dorim să și câștigăm. A fost o diferență mare între primele două seturi și ultimul pentru că emoțiile își spun cuvântul, dar și experiența adversarului a avut un rol important.”, a declarat Marius Gontariu, voleibalistul grupării CSM Suceava.

Tehnicianul grupării sucevene, Tudor Orășanu, a precizat că înaintea partidei existau premisele unui joc bun mai ales după rezultatul cu Universitatea Cluj de pe teren propriu, însă începutul a fost din nou greu pentru voleibaliștii săi care au cedat fără drept de apel în primele două seturi.

”Am avut mari speranțe înaintea acestui joc, dar meciul a fost greu mai ales după ce am pierdut primele două seturi. Mergem înainte, adunăm experiență, dar sper să și câștigăm.”, a declarat Tudor Orășanu, antrenorul CSM Suceava.

În runda următoare, CSM Suceava se va deplasa în București pentru duelul cu Rapid într-un meci contând pentru etapa a V-a.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: CSM Suceava

Total
0
Shares
Related Posts