Rădăuțenii vor participa, duminică, 5 februarie, la Campionatul European de Cros

Municipiul Rădăuți va fi reprezentat, în acest week-end, de echipa Clubului Sportiv Școlar din localitate la Campionatul European de cros al cluburilor de la Oropesa del Mar – Spania, după ce la finele anului trecut a luat medalia de aur și a câștigat Campionatul Național de cros. Echipa rădăuțeană care va participa la categoria rezervată juniorilor 1 (U20), echipă coordonată de profesorul antrenor Bogdan Roșcăneanu, este formată din atleții Ciprian Costîn, Marco Tărnauceanu, Ștefan Ungurean și Ștefan Cuciurean.

După un an cu rezultate deosebite la competiții naționale și internaționale, participarea la Europene reprezintă o premieră pentru sportul rădăuțean, pentru că la întrecerea din Spania vor participa acela mai valoroase cluburi de atletism din Europa. Profesorul Bogdan Roșcăneanu a declarat pentru Monitorul de Suceava:

„Sunt mândru de acesta calificare și participare, de sportivii mei, pentru că vom reprezenta atât clubul, cât și municipiul Rădăuți la o competiție atât de importantă. Mă aștept la rezultate onorabile, dar indiferent de aceste rezultate, consider un lucru extraordinar faptul că ne-am calificat la o competiție de anvergură. Vom face tot posibilul să ajungem cât mai sus în clasament, deși nu va fi ușor…Țin sa mulțumesc din suflet celor care au făcut posibilă deplasarea noastră la concursul din Spania, firmei Egger, fără de care nu am fi putut participa la această competiție, dar si firmelor Tarsin și Mediterana. În același timp doresc să mulțumesc pentru sprijin primarului municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, cât și Oanei Gabriela Muscă, directorul clubului rădăuțean.”

 

Articol scris de: Cristian Ploșceac

Total
0
Shares
Related Posts