CSM Bucovina Rădăuți – DA, Șomuz Fălticeni – NU

Vineri a început etapa a X-a a Ligii a III-a Seria I, iar în deschidere au jucat și două reprezentante ale Sucevei în acest eșalon fotbalistic. 

Atât Bucovina Rădăuți cât și Șomuz Fălticeni au avut parte de două deplasări în județele vecine. Dacă Rădăuțiul s-a duelat cu formația secundă a Botoșaniului, Șomuz Fălticeni s-a deplasat pe terenul nou-promovatei Ozana Târgu Neamț. Din cele două jocuri, formațiile sucevene au scos doar 3 puncte obținute prin victoria Rădăuțiului la Botoșani. Fălticenenii au pierdut fără drept de apel confruntarea cu Ozana Târgu Neamț, scor 3-0.

În meciul jucat la Dorohoi, elevii lui Dorin Goian și Daniel Bălan s-au impus cu scorul de 2-0 grație reușitelor lui Ionel Stoian și Andrei Alecsandru.

La Neamț, Ozana s-a impus în jocul cu Șomuz Fălticeni în urma dublei fundașului Andu Moisi și Eusebiu Mercaș.

În următoarea rundă, CSM Bucovina Rădăuți va primi vizita formației Ozana Târgu Neamț, în timp ce Șomuz Fălticeni va juca împotriva celelaltei echipe nemțene, Ceahlăul Piatra Neamț.

Atât în meciu câștigat de Bucovina Rădăuți cât și în cel câștigat de Ozana Târgu Neamț, toate golurile s-au marcat în repriza secundă.

În meciul de la Dorohoi, Dorin Goian și Daniel Bălan s-au bazat pe următorii jucători:

Zvoronciuc (g) – Alecsandru, Antonesei, Mihăieş, Coajă, Vitu (cpt), Sahlean, Ungurianu, Plămadă, Netbai, Stoian. Au mai intrat: Busuioc, Coroamă, Bejenar, Țapu!

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts