Sponsori Sponsori

Cetatea 1932 Suceava își întărește staff-ul din sectorul juvenil

Clubul Cetatea 1932 Suceava a anunțat numirea noilor antrenori ai Centrului de Copii și Juniori, o decizie care face parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung a clubului.

Mihai-Cornel Căinari, în vârstă de 37 de ani, vine cu o experiență solidă acumulată ca jucător în eșalonul secund al fotbalului românesc. Activitatea desfășurată de-a lungul anilor în zona Sucevei și nivelul competițional la care a evoluat sunt considerate atuuri importante în procesul de formare al tinerilor fotbaliști.

Alături de el se alătură Robert-Paul Martin, 28 de ani, fost fotbalist și golgheter al Ligii a III-a. Acesta a evoluat inclusiv pentru Foresta Suceava, sub comanda antrenorului Petre Grigoraș, experiența sa competițională aducând un plus de valoare staffului tehnic.

Cei doi antrenori își propun să creeze un mediu sănătos pentru dezvoltarea copiilor și juniorilor, bazat pe muncă, disciplină și progres constant.

Prin aceste numiri, Cetatea 1932 Suceava își consolidează direcția de dezvoltare a academiei, urmărind atât performanța sportivă, cât și creșterea și promovarea jucătorilor formați în propriul centru.

Clubul sucevean rămâne astfel consecvent în investiția în viitorul fotbalului local.

Total
0
Shares
Related Posts