Sponsori Sponsori

Cetatea 1932 Suceava continuă parcursul fără înfrângere în Liga a IV-a

Cel mai spectaculos joc al rundei s-a disputat la Frătăuții Vechi, iar scorul etapei s-a înregistrat la Iacobeni. 

Lucrurile par să fie destul de clare în fruntea clasamentului acolo unde primele 5 locuri în clasament au fost deja asigurate de Cetatea 1932 Suceava, Viitorul Liteni, Juniorul Salcea, Bradul Putna și Forestierul Frumosu, dar și ultimele 3 locuri ocupate de Dream Team Ipotești, Zimbru Siret și Recolta Fântânele nu mai pot suferi alte modificări în jocurile programate în ultima etapă.

Cetatea 1932 Suceava a obținut o nouă victorie categorică în deplasarea de la Ipotești în fața grupării Dream Team. Jucătorii pregătiți de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco au dispus cu scorul de 5-1 grație reușitelor semnate de Iosif Netbai, Ruben Sumanariu, Andrei Cerlincă, Vlad Codău și Cătălin Grosu. De partea cealaltă, golul de onoare a fost reușit de Anatolie Soponaru.

Minerul Iacobeni a reușit scorul rundei învingând pe teren propriu cu 9-0 lanterna roșie a campionatului, Recolta Fântânele. Marius Baicu (2 goluri), Ionuț Timiș (2 goluri), Răzvan Tălmăcel (2 goluri), Iulian Țîmpău, Mihai Simeria și Lucian Jitariuc cu câte o reușită fiecare au adus cele trei puncte echipei din Iacobeni.

Bradul Putna a dispus pe teren propriu cu scorul de 4-1 în fața echipei Juniorul Suceava. Vasile Dănilă (2 goluri), Cătălin Coroamă și Răzvan Nicolaescu au înscris pentru echipa pregătită de Dimitrie Bîru. Pentru oaspeți, golul de onoare a fost reușit de Narcis Eminovici.

Juniorul Salcea a obținut cele trei puncte în partida cu Moldova Drăgușeni. Echipa pregătită de Paul Petrikă Bosancu s-a impus cu scorul de 3-1 grație reușitelor semnate de Cezar Malanca, Nicolae Gliga și Ovidiu Rusu, iar de partea cealaltă Octavian Dascălu a înscris golul de onoare.

Duelul dintre Progresul Frătăuții Vechi și Forestierul Frumosu poate fi catalogat ca fiind cel mai spectaculos al rundei. Gazdele au condus cu 2-0, însă oaspeții au întors rezultatul nesperat. Pentru echipa din Frătăuții Vechi au înscris Marian Apostol și Alexandru Zaharia, în timp ce Cristi Timiș cu o dublă și Daniel Timiș au fost eroii echipei din Frumosu.

Partida dintre Viitorul Liteni și Zimbrul Siret nu s-a disputat, iar gazdele au câștigat la ”masa verde”.

Clasament Liga a IV-a: 

# Echipa M P
1 ACSM Cetatea 1932 Suceava 21 61p
2 CSO Viitorul Liteni 21 51p
3 ACS Juniorul Salcea 21 46p
4 CS Bradul Putna 21 41p
5 ACS Forestierul Frumosu 21 32p
6 AS Progresul Frătăuții Vechi 21 28p
7 ACS Moldova Drăgușeni 21 27p
8 ACS Juniorul Suceava 21 26p
9 AS Minerul Iacobeni 21 25p
10 ACS Dream Team 21 18p
11 CS Zimbrul Siret 21 9p
12 ACS Recolta Fântânele 21 4p

 

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto / video: Florin Manole, Cristian Ploșceac, Minerul Iacobeni, Juniorul Salcea 

Total
0
Shares
Related Posts