Sponsori Sponsori

TRANSFERURI | Andrei Cerlincă și Vlad Stănescu s-au întors ”acasă”

Foresta Suceava bifează primele două transferuri pentru sezonul viitor de Liga a III-a în care și-a propus promovarea, reușind să-i aducă pe Areni după doar un singur sezon pe Andrei Cerlincă și Vlad Stănescu. Cei doi au avut evoluții foarte bune în tricoul celor de la Bucovina Radauti. Conducerea Forestei a anunţat că au reuşit să ajungă la un acord cu cei doi pentru un an de zile cu posibilitatea prelungirii contractelor.

Cei doi mijlocaşi au avut un sezon excelent sub comanda cuplului de antrenori Dorin Goian – Daniel Bălan, reuşind performanţa de a încheia pe locul 2 în clasamentul Seriei I din Liga a III-a cu Bucovina Rădăuți. Andrei Cerlincă a fost golgheterul Bucovinei Rădăuți în sezonul trecut, având 11 goluri înscrise în 27 de meciuri disputate în campionat, toate ca titular. De partea cealaltă, Vlad Stănescu a reușit performanța de a bifa ca titular toate cele 28 de meciuri disputate sezonul trecut în campionat, în tricoul Bucovinei Rădăuți, reușind să-și treacă în cont și două goluri.

Dupa cum puteți vedea ambii jucători au avut prestații excelente și au fost feriți de accidentări la Rădăuți, iar după doar un singur sezon se întorc la Foresta cu obiectivul clar de a ajuta formația suceveană să promoveze în Liga a II-a.

Prin aceste transferuri, putem considera că Foresta Suceava a reușit să dea o mică lovitură de imagine rivalei din județ care și-a păstrat antrenorul cu care a reușit să obțină locul 2 în sezonul trecut.

Sa sperăm că, atât Andrei Cerlincă cât și Vlad Stănescu, vor ajuta Foresta să revină în a doua divizie fotbalistică din România.

Bine ați revenit acasă, băieți! Hai Foresta!

Articol scris de: Marius Nicolae

Total
0
Shares
Related Posts