Generația U19 condusă până nu de mult de profesorul Andrei Ițco a fost onorată pentru un sezon istoric. Între timp, ajunși sub comanda profesorului Ovidiu Murariu, jucătorii speră să repete isprava din sezonul precedent.
Echipa de fotbal U19 a Liceului cu Program Sportiv Suceava a fost premiată pentru un sezon 2024-2025 de execpeție. Formația pregătită de profesorul Andrei Ițco a reușit să obțintă titlul de campioană a Seriei I și titlul de vicecampioană națională în Cupa României. Deși medaliile, diplomele și trofeul au sosit cu o întârziere de câteva luni, festivitatea s-a transformat într-un prilej de celebrare a unei generații care a scris istorie pentru fotbalul juvenil sucevean.
Evenimentul a fost programat strategic odată cu punerea în funcțiune a nocturnei terenului, creând cadrul ideal pentru a onora performanțele unui grup care, în urma unui sezon remarcabil, a devenit reper pentru academiile sportive din țară.
La ceremonie au participat și viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, inspectorul general al ISJ Suceava, Ciprian Anton și directoarele Liceului cu Program Sportiv Suceava, Anca Maria Tronciu și Cristina Lohănel.
Jucătorii au primit distincțiile binemeritate pentru:
-
Câștigarea Seriei I la U19
-
Calificarea în finala Cupei României U19
Această generație a reușit să ducă numele LPS Suceava pe scena națională într-un mod în care puține instituții similare au reușit vreodată.
Andrei Ițco, fostul antrenor al generației premiate, a transmis un mesaj emoționant în cadrul festivității:
„Această ceremonie vine poate cu întârziere, dar în cel mai potrivit moment. Odată cu inaugurarea nocturnei, am reușit să îi premiem pe acești băieți pentru un sezon extraordinar, în care am câștigat Seria I la U19 și am jucat finala Cupei României, o premieră pentru un liceu cu program sportiv la această categorie. Le mulțumesc tuturor pentru sacrificiile din acești ani. Mulți au făcut deja pasul spre seniori, unii chiar la nivel înalt, iar alții joacă acum la echipe locale. Sunt convins că această generație va continua să dea fotbaliști și, mai important, oameni frumoși. Suntem mândri de ei.”
Antrenorul Ovidiu Murariu a subliniat continuitatea și valoarea generației aflate acum în ultimul an de juniorat:
„Continui munca profesorului Andrei Ițco, iar această generație a demonstrat pe tot parcursul campionatului un fotbal de foarte bună calitate. Deși mulți au făcut deja pasul spre Liga a 3-a, avem în continuare jucători talentați care obțin rezultate excelente în Campionatul U19 și în Cupa României. Este o grupă formată în ani de pregătire, iar roadele se văd: anul trecut am fost campioni în Seria I U19, iar evoluțiile lor sunt în creștere. Cei care au ajuns deja la seniori sunt un exemplu pentru restul, iar eu sunt convins că și alți băieți vor reuși, în curând, să facă pasul spre Liga a 3-a.”
Mario Bai, unul dintre jucătorii LPS Suceava U19 care a făcut pasul către seniori: ”A fost un an destul de greu, cu meciuri dificile atât în Cupa României, cât și în campionat”
„Este un moment de mare bucurie pentru noi toți. A fost un sezon greu, cu meciuri solicitante în Cupă și în campionat, dar am trecut peste dificultăți și am avut un an foarte bun. Pentru mine, trecerea la seniori și debutul în Liga a III-a, la Cetatea Suceava, reprezintă un pas important. Vreau să continuu să muncesc și să demonstrez că pot crește în fotbalul de seniori.”
Victor Băbăscu, unul dintre principalii marcatori ai formației LPS Suceava U19 speră să repete isprava și în acest sezon.
„A fost un sezon reușit, chiar dacă am avut și momente mai puțin plăcute. Sunt mândru că am câștigat campionatul, dar finala pierdută cu Metalul Buzău rămâne un regret. În acest sezon echipa merge foarte bine. Ne dorim să câștigăm din nou campionatul, iar în Cupă să cel puțin egalăm performanța de anul trecut. Venim după o victorie grea cu Ceahlăul, la penalty-uri, și vrem să continuăm să acumulăm puncte și să ne menținem forma pentru a repeta succesul.”
În prezent, LPS Suceava se află pe prima poziție în Campionatul Național U19 cu un bilanț de 13 victorii și un rezultat de egalitate în 14 meciuri disputate, în timp ce în Cupa României sucevenii s-au calificat în optimi după ce au învins în turul precedent gruparea Ceahlăul Piatra Neamț.


