Sponsori Sponsori

Bucovina Rădăuți, Șomuz Fălticeni și FC Șoimii Gura Humorului vor evolua în play-out-ul Seriei I a Ligii a III-a

Final de sezon regulat pentru reprezentantele județului Suceava în Liga a III-a care vor evolua în play-out-ul Seriei I. 

Etapa cu numărul 18 a adus o victorie, un egal și o înfrângere pentru formațiile sucevene în Seria I a Ligii a III-a. Șomuz Fălticeni a dispus într-un joc disputat pe teren propriu de gruparea USV Iași cu scorul de 2-0 grație reușitelor semnate de Alexandru Savin și Andrei Sahlean. Ambele goluri au fost marcate în actul secund al duelului dintre cele două formații.

Într-un alt meci al rundei, FC Șoimii Gura Humorului a avut o prestație foarte bună după ce tabela îi dădea șanse minime să mai obțină puncte în deplasarea de la Uricani. Formația antrenată de Bogdan Pantea a reușit o revenire spectaculoasă în meciul cu Știința Miroslava. Ieșenii au deschis scorul prin Giani Unghianu în minutul 3 al primei reprize, însă 12 minute mai târziu, Daniel Bejenar a restabilit egalitatea. Până la pauză, gazdele au izbutit să ducă scorul la 3-1 grație golurile marcate de Ngong Charm Desmond în minutul 35 și Marian Timbalariu în minutul 43. În repriza secundă, dubla lui Cătălin Ștefănescu din minutele 75 și 77 i-a adus un punct echipei humorene.

În disputa de la Dorohoi, Bucovina Rădăuți a cedat la limită în fața Gloriei Ultra, scor 2-3. Pentru echipa pregătită de Daniel Stoica au înscris Alexandru Alecsoaei în minutul 42 și Codrin Cărăușu în minutul 90+4. De partea cealaltă, echipa antrenată de fostul tehnician al Forestei Suceava, Florin Croitoru, a marcat prin Eduard Săvoaia (45+1 – penalty), Andrei Istrate (58) și Gabby Batchabi (84).

Celelalte rezultate ale rundei cu numărul 18: 

  • Ceahlăul 2 Piatra Neamţ – CSM Bacău, scor 0-3
  • FC Bacău – CSM Vaslui, scor 7-0

Clasamentul Seriei I a Ligii a III-a la finalul sezonului regulat: 

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. ACS FC Bacău 18 14 2 2 50-11 39 44
2. CS Ştiinţa Miroslava 18 11 4 3 55-25 30 37
3. CSM Bacău 18 10 3 5 25-23 2 33
4. Gloria Ultra Dorohoi 18 8 6 4 26-12 14 30
5. CSM Vaslui 18 9 3 6 35-32 3 30
6. CSM Bucovina Rădăuţi 18 7 4 7 20-26 -6 25
7. ACS Şomuz Fălticeni 18 4 6 8 17-28 -11 18
8. ACS FC Şoimii Gura Humorului 18 3 5 10 17-35 -18 14
9. ACS USV Iaşi 18 3 3 12 19-44 -25 12
10. ACSM Ceahlăul 2 Piatra Neamţ 18 2 2 14 10-38 -28 8

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: Codrin Anton – FotoSport

Total
0
Shares
Related Posts