Bucovina Rădăuți primește vizita formației Ozana Târgu Neamț

În cadrul etapei a XI-a, echipa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan va înfrunta revelația sezonului, Ozana Târgu Neamț. 

Deși este o nou-promovată, Ozana Târgu Neamț ocupă locul al 7-lea în Seria I a Ligii a III-a cu 5 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri în cele zece etape disputate până acum. În runda precedentă, nemțenii au trecut cu scorul de 3-0 de o altă reprezentantă a Sucevei în Liga a III-a, Șomuz Fălticeni. Formația antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan ocupă locul al treilea în clasamentul Ligii a III-a Seria I fiind la 8 puncte de liderul Aerostar Bacău, iar un eventual succes al rădăuțenilor urmat totodată și de un succes al Forestei în partida de duminică cu Aerostar Bacău ar putea să o ducă pe Bucovina la 5 puncte de băcăuani.

Delegați pentru această partidă sunt centralul Cosmin Roman ajutat la cele două linii de către Alexandru Iftime și Andrei Diaconu, toți trei din Iași. Observatori vor fi botoșăneanul, Valentin Luca și bistrițeanul, Toma Ivan.

Meciul de mâine dintre CSM Bucovina Rădăuți și Ozana Târgu Neamț va avea loc pe stadionul Municipal din Rădăuți și este programat pentru a începe la ora 14:00.

Etapa a XI-a a Ligii a III-a Seria I: 

vineri, 1 noiembrie, ora 14:00
CSM Bacău – CSM Paşcani     2-0
Florin Nicodim (46), Alin Mocanu (85)

sâmbătă, 2 noiembrie, ora 14:00
Huşana Huşi – Universitatea Dunărea de Jos Galaţi
Şomuz Fălticeni – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ
Bucovina Rădăuţi – Ozana Târgu Neamţ
Sporting Lieşti – FC Botoşani 2
KSE Târgu Secuiesc – CSM Focşani
SC Oţelul Galaţi – Ştiinţa Miroslava    

duminică, 3 noiembrie, ora 14:00
Foresta Suceava – Aerostar Bacău    

Clasamentul Ligii a III-a Seria I: 

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. CS Aerostar Bacău 10 10 0 0 30-5 25 30
2. ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 10 8 0 2 29-8 21 24
3. CSM Bucovina Rădăuţi 10 7 1 2 22-7 15 22
4. ACS Foresta Suceava 10 6 2 2 30-16 14 20
5. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 10 7 1 2 17-10 7 18
6. CSM Focşani 2007 10 5 3 2 12-9 3 18
7. FC Ozana Târgu Neamț 10 5 2 3 20-12 8 17
8. CS Ştiinţa Miroslava 10 5 2 3 20-14 6 17
9. AFC Botoşani 2 10 3 2 5 17-20 -3 11
10. ACS Hușana Huși 10 3 1 6 10-15 -5 10
11. ACS Şomuz Fălticeni 10 2 3 5 8-20 -12 9
12. CS Sporting Lieşti 10 2 2 6 6-17 -11 8
13. ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi 10 1 3 6 11-18 -7 6
14. CSM Bacău 10 1 3 6 3-15 -12 6
15. ACS KSE Târgu Secuiesc 10 0 5 5 6-16 -10 5
16. CSM Paşcani 10 0 0 10 10-49 -39 0

 

Articol scris de: Adrian Negru 

Sursa foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts