Bucovina Rădăuți pleacă la Buzău pentru a lua cele 3 puncte

Etapa a 18-a a Ligii a III-a își dă startul mâine de la ora 15:00, unde se vor regăsi doar două dintre echipele reprezentante ale județului Suceava și anume Bucovina Rădăuti și Foresta Suceava.

La 10 puncte distanță de liderul Gloria Buzău și cu șanse relativ mici, dar reale la promovare, Bucovina Rădăuți speră ca în acest week-end să își continuie seria de victorii în campionat. După ce săptămâna trecută a învins-o categoric pe KSE Târgu Secuiesc, într-un meci în care s-au marcat nu mai puțin de 6 goluri, marcatori fiind Andrei Cerlincă (18′, 44′), Vasile Vitu (41′), Ionel Stoian (74′,85′) și Robert Ciobanu (77′), rădăuțenii se pregătesc de o nouă luptă, adversară fiindu-i Metalul Buzău.

[the_ad id=’5153′]

Clasată pe locul al nouălea în clasament, cu un cumul de 19 puncte, Metalul Buzău nu arată însă la fel de bine ca echipa din Rădăuți, venind după o înfrângere în derby-ul cu Gloria, în care Ricardo Mihalache și-a semnat dubla pentru liderul seriei. Fiind un lucru mai mult decât favorabil pentru rădăuțeni, aceștia devin favoriți în meciul de mâine. Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în tur, pe 8 septembrie, atunci când Andrei Cerlincă și Cosmin Coroamă aduceau victoria pentru echipa din Rădăuți. Înaintea etapei trecute, băieții lui Dorin Goian și Daniel Bălan se aflau pe poziția a 4-a, însă rezultatele au fost de partea lor, Știința Miroslava care se afla pe locul 3, a pierdut în fața Pascaniului, dându-i posibilitatea Bucovinei de a-i lua locul. Un alt rezultat favorabil a fost egalul surprinzător al Oțelului Galați la Dărăbani. Astfel, în acest moment Bucovina Rădăuți se află pe locul 3 cu 34 de puncte, la o diferență de 5 puncte față de locul al 2-lea.

Partida dintre Bucovina Rădăuți și Metalul Buzău se va disputa sâmbătă, începând cu ora 15:00, pe Stadionul ,,Cornel Negoescu” din Buzău.

Articol scris de: Nicoleta Humă

Sursa foto: Cristian Plosceac

Total
0
Shares
Related Posts