Bucovina Rădăuți, înfrângere în fața liderului. Fălticeni, rezultat de egalitate cu Ceahlăul

Bucovina Rădăuți nu a reușit să producă surpriza și să-i fure punctele liderului Seriei I a Ligii a III-a, Dante Botoșani.

În cele trei jocuri disputate în play-off, echipa lui Ionuț Plămadă nu a reușit să obțină vreun succes, iar singurul rezultat pozitiv a fost înregistrat în jocul de la Huși, în compania Hușanei. Rădăuțenii și-au încercat norocul cu Dante, însă botoșănenii au fost mai eficienți pe atac și au fructificat ocaziile create. Oaspeții s-au impus cu scorul de 2-0 grație reușitelor lui Vlad Codău în minutul 14 și Alexandru Zaharia în minutul 59.

În runda următoare, rădăuțenii vor încerca să-și ia revanșa în fața Forestei după înfrângerea din primul joc al play-off-ului cu scorul de 5-0. Meciul este programat să se dispute vineri, 22 aprilie, începând cu ora 17:00 pe stadionul Municipal din Rădăuți.

Șomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamț, egal fără goluri pe tabelă

Cele două echipe au dat-o la pace în etapa a III-a a play-out-ului a Seriei I a Ligii a III-a după un duel pe contre la mijlocul terenului pe o vreme care i-a ținut în casă pe microbiștii fotbalului fălticenean. Un punct care le ajută pe cele două formații să se mențină departe de zonele roșii ale clasamentului.

În runda următoare, fălticenenii vor evolua în deplasare la Vaslui în compania formației Sporting Juniorul. Meciul este programat să se dispute vineri, 22 aprilie, începând cu ora 17:00.

Total
1
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts