Bucovina Rădăuți a reușit scorul rundei în Seria I a Ligii a III-a, iar Șomuz Fălticeni a cedat în derby-ul cu Foresta

Bucovina Rădăuți a marcat într-un meci cât n-a făcut-o în precedentele trei și se menține pe podiumul Seriei la trei puncte de liderul Foresta Suceava. 

Scorul etapei în Seria I a Ligii a III-a a fost înregistrat de trupa pregătită de profesorul Ovidiu Murariu care nu a avut milă de formația Viitorul Darabani. Gruparea din Botoșani, măcinată de datorii și restanțe salariale către jucători, pare să aibă soarta celor de la Dante. Echipa din cel mai nordic oraș al României a fost demolată de jucătorii rădăuțeni. Bucovina a dispus cu scorul de 10-1 grație reușitelor semnate de: Stroe, Popovici, Maftei, Căinari (2 goluri), R. Ciobanu (3 goluri), Netbai și Hopulele. Golul de onoare al oaspeților a fost înscris de fostul jucător al ”galben-verzilor”, Vlad Codău.

Într-un alt joc al rundei, Foresta Suceava a obținut cele trei puncte în urma duelului cu Șomuz Fălticeni. Formația pregătită de Florin Croitoru a învins cu scorul de 3-2. Pentru ”galben-verzi” au punctat: Mihalciuc, Makongo și Cozma în timp ce pentru echipa antrenată de Daniel Stoica a ieșit la rampă Savin cu o dublă.

Rezultatele etapei a IV-a a Ligii a III-a Seria I: 

  • Foresta Suceava – Şomuz Fălticeni  3-2
  • Ştiinţa Miroslava – CSM Vaslui 0-2
  • CSM Bacău – Aerostar Bacău 3-0
  • Rapid Brodoc – FC Bacău  2-0
  • Viitorul Darabani – Bucovina Rădăuţi 1-10

Clasamentul Ligii a III-a Seria I:

Loc Echipa M V E I Gol +/- Pct
1. ACS Foresta Suceava 4 4 0 0 12-4 8 12
2. CSM Bucovina Rădăuţi 4 3 0 1 17-7 10 9
3. CSM Bacău 4 2 1 1 10-6 4 7
4. CSM Vaslui 4 2 1 1 9-8 1 7
5. AS FC Rapid Brodoc 4 2 0 2 8-5 3 6
6. CS Ştiinţa Miroslava 4 2 0 2 7-6 1 6
7. CS Aerostar Bacău 4 1 1 2 4-7 -3 4
8. ACS FC Bacău 4 1 0 3 5-10 -5 3
9. ACS Şomuz Fălticeni 4 0 2 2 7-10 -3 2
10. CSO Viitorul Darabani 4 0 1 3 3-19 -16 1

În runda următoare, CSM Bucovina Rădăuți va primi vizita pe teren propriu a grupării Foresta Suceava, în timp ce Șomuz Fălticeni va evolua pe teren propriu în compania Științei Miroslava.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: GazetaSV.ro

Total
0
Shares
Related Posts