Sponsori Sponsori

Bucovina Dărmănești câștigă duelul cu Viitorul Cetatea Baia după unul dintre cele mai spectaculoase jocuri din acest sezon ale Seriei I a Ligii a V-a

În acest week-end, etapa cu numărul XVII a Seriei I a Ligii a V-a a înregistrat o medie de 6 goluri pe meci. 

Cele mai multe goluri s-au marcat în partida pe care liderul Bucovina Dărmănești a disputat-o în deplasare în compania formației Viitorul Cetatea Baia. Gazdele au fost la un gol distanță de a-i ”fura” un punct echipei care conduce autoritar ierarhia în clasament. Scorul final a fost 6-5 în favoarea echipei din Dărmănești. Pentru echipa gazdă, Mihai Bradan, Gabriel Rusu, Sebastian Mîrzan, Bogdan Nechitoaia și Ștefan Pupăză și-au trecut numele pe lista marcatorilor. De partea cealaltă, Ionuț Pelepco cu un hat-trick, secondat de Daniel Alexiuc cu o dublă și Călin Bodnariuc au izbutit golurile care i-au adus încă trei puncte liderului.

Carpatic Suceava a pierdut pe teren propriu duelul cu Unirea Salcea. Echipa vizitatoare s-a impus cu scorul de 4-2. Alex Sofian și Robert Miron au înscris pentru echipa gazdă, în timp ce Adrian Mârț, autor al unei duble, Samuel Hrițcu și Răzvan Pandelea au reușit golurile de trei puncte ale echipei pregătite de Mihai Palaghiea și Daniel Cristian Irimia.

Sporting Siminicea a făcut show la Bunești, în derby-ul formațiilor ”Sporting” din această serie. Oaspeții s-au impus cu scorul de 7-0 în urma reușitelor semnate de Ionuț Clim (2 goluri), Ionuț Antonieac (2 goluri), Radu Luncariu, Liviu Anton și Florin Pascariu. 

La Fălticeni, Viitorul a cedat la limită în fața formației Vadu Moldovei, scor 1-2. Pentru echipa pregătită de Ion Lupăștean și Eduard Lichtenstein, golul a fost izbutit de Florin Bidan, iar Sergiu Beclea și Ovidiu Cristea au adus victoria echipei vizitatoare.

ACS Stejarii Dragomirnei au reușit una dintre surprizele rundei învingând pe teren propriu ocupanta locului secund dinaintea acestei etape, Voința Zvoriștea, cu scorul de 3-0. Golurile echipei din Mitocu Dragomirnei au fost reușite de Paul Ujeniuc (2 goluri) și Vlad Țugui.

Releul Mihoveni Șcheia și Viitorul Forăști au stat în această etapă.

Clasamentul Seriei I a Ligii a V-a: 

# Echipa M P
1 AS Bucovina Dărmănești 15 38p
2 ACS Viitorul Vadu Moldovei 14 33p
3 AS Voința Zvoriștea 15 31p
4 ACS Viitorul Fălticeni 15 27p
5 AS Unirea Salcea 15 26p
6 ACS Sporting Siminicea 15 22p
7 ACS Stejarii Dragomirnei 14 22p
8 ACS Releul Mihoveni Șcheia 13 20p
9 AS Viitorul Cetatea Baia 14 12p
10 AS Viitorul Forăști 14 9p
11 CS Sporting Voința Bunești 14 6p
12 ACS Carpatic Suceava 14 3p

* Voința Hânțești s-a retras din campionat, iar rezultatele au fost anulate.

 

Articol scris de: Adrian Negru

Sursa foto: ACS Viitorul Vadu Moldovei 

Total
0
Shares
Related Posts