Sportivii pregătiți de profesorul Florin Rusu au reprezentat cu cinste Rădăuțiul la Turneul Internațional UWW – U17 de lupte, desfășurat la București în perioada 8-11 mai 2025.
Competiția a reunit sportivi de top din 17 țări, iar clubul rădăuțean s-a evidențiat printr-o performanță notabilă: Alexandru Lungu a cucerit medalia de argint la categoria 60 kg, după un parcurs convingător în fața unor adversari redutabili.

Alături de medaliatul Lungu, lotul rădăuțean a fost completat de alți cinci sportivi care au avut ocazia să concureze la un nivel înalt și să câștige experiență prețioasă:
-
Gabriel Lungu – categoria 55 kg
-
Ioan Iordăchiță – categoria 60 kg
-
Theo Moloce – categoria 71 kg
-
Robert Cuciurean – categoria 80 kg
-
Sofia Ioana Rusu – categoria 53 kg

Pentru sportivii rădăuțeni urmează două obiective majore: Campionatul European Școlar și Campionatele Europene U15, competiții în care se speră la noi clasări pe podium.


