CSU Suceava a avut reprezentanți la toate cele trei loturi naționale juvenile ale României, iar tinerii handbaliști au încheiat săptămâna cu meciuri internaționale de verificare împotriva selecționatelor similare ale Slovaciei.
În total, nu mai puțin de 11 reprezentanți ai clubului sucevean, jucători și antrenori, au făcut parte din acțiunile loturilor naționale de cadeți, juniori și tineret.
La naționala de cadeți, pregătită chiar de antrenorul CSU Suceava, Vasile Boca, clubul sucevean a fost reprezentat de portarul Eric Bichir, interul dreapta Ionuț Babiuc, centrul Mircea Cumpănașu și extrema dreapta Sebastian Tabarcea.
Pentru această generație 2010-2011 au fost primele meciuri internaționale oficiale, disputate la Baia Mare în compania selecționatei Slovaciei. România a fost foarte aproape de un rezultat pozitiv în ambele confruntări, însă a cedat la limită de fiecare dată, scor 24-25 și 21-22.
La categoria juniori, CSU Suceava i-a avut în lotul României pe Ianis Chiruț și Iulian Lupu, cei doi evoluând în partidele disputate în Slovacia.
„Tricolorii” au pierdut dramatic primul joc, scor 31-32, însă au reacționat excelent în meciul revanșă și s-au impus cu 36-31.
Prezență consistentă a avut clubul sucevean și la naționala de tineret a României, pregătită de antrenorul Bogdan Șoldănescu.
Din lot au făcut parte Răzvan Rîpă, Teodor Ilucă, Emanuel Șerban, Codrin Dascălu și Eduard Rusu, jucători care au contribuit la rezultatele reprezentativei de tineret în dubla disputată împotriva Slovaciei.
România a pierdut primul test cu scorul de 23-28, însă a câștigat clar partida revanșă, scor 36-30.
Pentru naționala de tineret urmează acum ultima etapă de pregătire înaintea Campionatului European din luna iulie, competiție care va fi organizată în România, la Cluj-Napoca și Turda.
Sursa foto: Federația Română de Handbal


