Sponsori Sponsori

FC Șoimii Gura Humorului, victorie categorică la Odorheiu Secuiesc în debutul etapei a XIX-a din Liga a III-a

Etapa a XIX-a din Seria I a Liga a III-a a debutat vineri, 6 martie, cu două partide, în care s-au marcat nu mai puțin de 11 goluri.

Liderul seriei, FC Șoimii Gura Humorului, a obținut o victorie categorică în deplasare, impunându-se cu scorul de 6-2 pe terenul formației AFC Odorheiu Secuiesc, în județul Harghita.

La pauză, jucătorii antrenați de Valentin Suciu conduceau cu 2–1, însă în repriza secundă au accelerat ritmul și au mai punctat de patru ori, stabilind scorul final.

Omul meciului a fost Lorand Fulop, autor al unui hattrick. Pe lista marcatorilor pentru humorenii s-au mai înscris Mugur Florescu, Darius Păun și Tudor Aioanei. Pentru gazde au punctat Csongor Simó și Krisztián Jakab.

În celălalt joc disputat vineri, CSM Adjud 1946 s-a impus cu scorul de 3-0 pe terenul echipei FC Bacău 2, la Ruși Ciutea.

Golurile formației oaspete au fost marcate de Kolade Adeniji, autor al unei duble, și de Robert Ștefănescu.

Clasamentul Seriei I

# Club M V E Î Golaveraj +/- P
1 FC Șoimii Gura Humorului 19 16 1 2 52–9 +43 49
2 ACSM Cetatea 1932 Suceava 18 12 2 4 50–20 +30 38
3 AFC Viitorul Onești 18 8 6 4 27–17 +10 30
4 CS Știința Miroslava 18 8 3 7 23–28 -5 27
5 AFC Odorheiu Secuiesc 19 7 5 7 27–30 -3 26
6 CSM Vaslui 18 7 4 7 27–26 +1 25
7 CS Aerostar Bacău 18 7 4 7 25–31 -6 25
8 CSM Bucovina Rădăuți 18 7 3 8 24–20 +4 24
9 ACS USV Iași 18 6 4 8 21–38 -17 22
10 CSM Adjud 1946 19 5 5 9 13–21 -8 20
11 CS Gheorgheni – VSK Gyergyó 18 4 3 11 22–41 -19 15
12 FC Bacău 2 19 2 2 15 22–52 -30 8

Etapa a XIX-a continuă sâmbătă, 7 martie, de la ora 15:00, cu alte patru partide:

  • CS Gheorgheni – VSK Gyergyó – ACS USV Iași

  • ACSM Cetatea 1932 Suceava – AFC Viitorul Onești

  • CSM Bucovina Rădăuți – CS Știința Miroslava

  • CSM Vaslui – CS Aerostar Bacău

Unul dintre cele mai interesante dueluri ale rundei se anunță cel de pe stadionul Areni, unde Cetatea 1932 Suceava, ocupanta locului secund, primește vizita formației Viitorul Onești, formația de pe locul al treilea.

Sursa foto captură: FC Șoimii Gura Humorului

Total
0
Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts